Sute de copii au invadat sala sportivă de la manejul din Chisinău pentru a demonstra cine e mai tare la judo. Tradițional, la final de an, școala sportivă specializată de judo “Oleg Crețul” și-a desemnat câștigătorii. Judocanii s-au întrecut în procedee spectaculoase și printr-o luptă intensă corp la corp, iar cei mai buni au fost premiați cu diplome și medalii.

Publicat:01.12.2024, 17:51

Peste 200 de copii și-au dat întâlnire în acest weekend pe salteaua de judo de la manejul din Chișinău pentru a-și demonstra forțele.

Maxim BODIU, JUDOCAN:  „Pentru mine judo este un sport în care poți să te dezvolți fizic, dar și moral. ”

Micii sportivi deja s-au afirmat și pe arena internațională, mulți dintre ei, pe langă titlul național, reușind să devină deja și campioni balcanici.

Victor ANDRONACHI, JUDOCAN:  „Judo înseamnă disciplină, mă ajută în viață. La început mereu pierdeam, dar datorită la multă muncă am început să obțin și victorii, iar acum sunt într-o formă bună. ”

Competiția s-a desfășurat în 3 categorii de vârstă, până la 11 ani, până la 13 ani și până la 15 ani.

Nichita CROITORU, JUDOCAN: „Mă ajută să fiu mai cuminte, să am disciplină. ”

Printre micii luptători sunt și mai multe fete, care zic că pentru ele judo deja este un stil de viață și le ajută să devină mai puternice.

Anastasia BRÎC, JUDOCANĂ:  „Este important pentru că sunt diferite situații în viață, este nevoie. Chiar dacă nu se va întâmpla ceva, este nevoie pentru sine ca să știi că tu poți să lupți, să poți să te aperi în orice moment. ”

Mihai TACU, DIRECTORUL ȘCOLII SPORTIVE DE JUDO:  „Ne bucurăm foarte mult de dorința copiilor de a face mișcare, de a face judo, de aceea îndemnăm toți părinții să aducă copilașii la judo. După cum vedeți judo progresează pe zi ce trece, iar la Jocurile Olimpice am avut cele mai bune rezultate din istoria judoului moldovenesc.”

Invitatul special al turneului a fost jucocanul moldovean Oleg Crețul, cel care în acest an, la Jocurile Paralimpice din Paris a câștigat medalia de bronz. Școala specializată de judo din Chișinău îi poartă numele.

Oleg CREȚUL, BRONZ LA JOCURILE PARALIMPICE:  „Știți, copiii sunt viitorul nostru, iar noi vom face totul pentru ca copiii noștri să fie în sălile de sport, dar nu pe străzi. Mă mândresc cu acești copiii, ei sunt slăbiciunea mea, pentru că ei sunt atât de simpli, atât de puri, de la ei nu vine nimic negativ, doar bunătate. ”

Campionatul școlii specializate de judo “ Oleg Crețul” se desfăsoară tradițional, la final de an, iar câștigătorii urmează să reprezinte instituția la campionatul național, dar și la diferite turnee internaționale. Campionii au primit diplome, premii și medalii.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.