Își dezvoltă spiritul de echipă și învață să primească plăcere pe teren de la o vârstă fragedă. Sute de copii au participat la prima ediție a turneului de fotbal „Ventinove Cup”, organizat de Petru Leucă, fost jucător la echipe din Moldova, Lituania, India, Thailanda și Cambodgia.  

Roadele orelor petrecute la antrenamente și indicațiilor primite de la antrenori au putut fi văzute pe teren. Cei mici și-au demonstrat abilitățile și s-au bucurat de fiecare gol marcat.

„ Am avut reușite foarte bune, dar data viitoare va fi și mai bine.”

„ Nu am câștigat, dar este importantă experiența. Este un teren, unde trebuie să arăți cum gândești. ”

Scopul de bază a fost crearea unei atmosfere de joc amicale, în care toți să poată progresa. Chiar dacă rezultatul nu a fost, neapărat, cel mai important, campionii au primit medalii și marele trofeu. Academia clubului Dacia a încheiat pe prima poziție, iar Getica și Zimbru au completat podiumul.

Nicolai NEMERENCO, ANTRENOR „DACIA BUIUCANI”: „ Obiectivul principal a fost acumularea unei experiențe bune pentru copii. Copii să joace, să primească plăcere și să simtă sărbătoarea fotbalului, pentru că asta contează la vârsta lor. Nu se pune drept scop rezultatul, ci participarea.  ”

Cupa Ventinove este la prima ediție și a adunat 16 echipe de copii din Moldova, la categoria Under 12. Organizatorul competiției a fost atacantul Petru Leucă, care își dorește să transforme competiția în una anuală.

Petru LEUCĂ, ORGANIZATOR: „ Să creem un mediu educativ, ambiant și concurent. Să dezvoltăm abilitățile fiecăruia, plus să învățăm ce este caracterul disciplina și instinctul de fair-play.”

Turneul a avut loc în parteneriat cu autoritățile din comuna Trușeni. Petru Leucă are 35 de ani, iar în prima parte a sezonului a evoluat la Spartanii Sportul în campionatul intern. Fost jucător la Zimbru, Milsami, Petrocub și fosta Dacia Chișinău, moldoveanul a îmbrăcat tricouri ale echipelor din ligile inferiorare italiene, dar și ale unor cluburi exotice din Thailanda, India și Cambodgia.