Tanara tenismena din Rusia, Mira Andreeva, in varsta de doar 16 ani, face senzatie la Australian Open. Andreeva a batut-o pe a sasea jucatoare a lumii si s-a calificat in turul 3.

Cea mai impresionanta victorie de la Australian Open de pana acum a reusit-o Mira Andreeva in varsta de 16 ani. Rusoaica, locul 47 mondial, a facut pasul in turul al treilea de la Australian Open dupa ce a invins-o fara drept de apel pe Ons Jabeur. Sportiva din Tunisia - multipla finalista de Grand Slam si fosta ocupanta a locului 2 in ierarhia WTA, a pierdut surprinzator, dupa doar 54 de minute. Andreeva s-a impus cu 6 la 0 si 6 la 2.

Mirra Andreeva a oferit si un moment comic la interviul de dupa victoria cu Jabeur, dandu-i o replica pe masura jurnalistei Laura Robson, fosta tenismena si ea.

Mirra ANDREEV, TENISMENA DIN RUSIA: “ - Simt ca sunt acum mai matura.
- Ai doar 16 ani.
- E adevarat, dar anul trecut aveam 15 ani. In acest an am schimbat mult in jocul meu si cred ca vedeti asta pe cortul de tenis. ”

In saisprezecimi rusoaica o va intalni pe frantuzoaica Diane Parry - locul 72 mondial. Pentru parcurul sau de pana acum, Mirra Andreeva si-a asigurat un premiu de peste 170 de mii de dolari. 

Terenurile de la Melbourne ii sunt cunoscute rusoaicei. Acum un an, Andreeva a ajuns in finala la Australian Open la juniori, unde a pierdut in fata altei rusoaice, Alina Korneeva.

https://www.youtube.com/watch?v=xY0zre2ANGg

In plus, peste 3 luni, in aprilie 2023, la doar 15 ani, Mirra Andreeva a primit un wildcard pe tabloul principal al turneului Madrid Open si a castigat primul ei meci WTA impotriva canadiancei Leylah Fernandez.

Apoi s-a calificat pe tabloul principal, pentru debutul ei la un turneu de Grand Slam la Openul francez, Roland Garros, unde a obtinut prima victorie majora, invingand-o pe americanca Alison Riske.

Totusi, cel mai mare succes de pana acum Mirra Andreeva l-a avut la Wimbledon, acolo unde a ajuns pana in optimi, reusind 3 victorii in calificari si alte 3 pe tabloul principal.