Tenismenii de pe primele doua locuri in clasamentul mondial, Novak Djokovic si Carlos Alcaraz se vor duela in meciul decisiv pentru trofeul de la Wimbledon. Ambii jucatori si-au invins adversarii din semifinale in minim de seturi. Pentru Alcaraz va fi prima finala de pe iarba londoneza, in timp ce Djokovic va evolua pentru a 35-a oara in ultimul act al competitiilor de Mare Slem, un record la acest capitol.
Experimentatul Novak Djokovic l-a intalnit in semifinala de la Wimbledon pe talentatul Jannik Sinner, care este cu 14 ani mai tanar. Italianul a pierdut primele doua seturi cu 3 la 6 si 4 la 6. Sinner a fost mai insistent in ultimul act, cand s-a ajuns la tie-break, unde Djokovic a pus punct meciului.
Sarbul s-a calificat in a 35-a finala de Mare Slem a carierei, depansind-o pe legendara Chris Evert si stabilind un record absolut la acest capitol.
Novak DJOKOVIC, TENISMEN:„La ai mei 36 de ani sunt ca la 26. Ma simt bine.”
Djokovic se va duela in a noua sa finala de la Wimbledon cu liderului clasamentului ATP, Carlos Alcaraz. Ibericul de 20 de ani a trecut de Daniil Medvedev, al treilea tenismen din topul mondial. Rusul a cedat la toate capitolele, Alcaraz castigand in minim de seturi cu acelasi scor, 6 la 3. Confruntarea a durat mai putin de doua ore.
Carlos ALCARAZ, TENISMEN:„Este mult mai special sa joci finala impotriva lui Novak. Totusi, e o finala, nu e timp de frica, nu e timp de oboseala, voi da totul si vom vedea ce se intampla.”
Finala de la Wimbledon, care ii va pune fata in fata pe cei mai buni jucatori ai lumii, are o miza uriasa. Castigatorul va ocupa prima pozitie in ierarhia masculina si va incasa circa 2 milioane 750 de mii de euro.
Totodata, Alcaraz isi poate trece in cont primul sau trofeu de la Wimbledon, iar Djokovic – al optulea, in conditiile in care doar Roger Federer mai detine opt titluri la All England Club.
Ultimul act al Grand Slam-ului din Londra se va desfasura maine si va reprezenta al treilea duel direct dintre Carlos Alcaraz si Novak Djokovic. Anterior, fiecare tenismen a inregistrat cate o victorie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.