Surpriza imensa in concursul feminin de la Wimbledon. Tenismena din Cehia Marketa Vondrousova si-a trecut in palmares primul titlu de Grand Slam, dupa ce a invins-o in ultimul act pe tunisianca Ons Jabeur, care a pierdut al doilea an consecutiv finala turneului. Emotiile le-au coplesit pe ambele jucatoare, asa ca au curs lacrimi de bucurie, dar si de tristete.
Printesa de Wales, Kate Middleton i-a inmanat Marketei Vondrousova trofeul de la Wimbledon. Sportiva de 24 de ani a disputat pe iarba londoneza a doua sa finala de Mare Selem, avand nevoie de o ora si 20 de minute pentru a se impune in fata tunisiencei Ons Jabeur. Au fost doua acte, ambele seturi desfasurandu-se conform aceluiasi scenariu. Se ajungea la scorul de 4 la 4, cand Vondrousova reusea sa faca break-ul si sa castige intr-un final cu 6 la 4.
Vondrosova a stabilit o serie de recorduri la All England Club, devenind prima campioana din Era Open, inceputa in 1968, care nu este cap de serie, dar si cea mai slab cotata jucatoare in topul mondial, care cucereste trofeul. Inaintea turneului, tenismena ceha se afla pe locul 42 WTA. Emotiile au coplesit echipa jucatoarei
Marketa VONDROUSOVA, TENISMENA:„Am facut un pariu cu antrenorul meu. Mi-a spus ca atunci cand voi castiga un Grand Slam isi va face un tatuaj, asa ca presupun ca maine il vom face.”
Iar Ons Jabeur si-a stapanit cu greu lacrimile de tristete. A sasea favorita a competitiei a pierdut a treia sa finala de Mare Slem din cariera, fiind, totodata, al doilea esec la rand in ultimul act pe iarba londoneza.
Ons JABEUR, TENISMENA:„Cred ca acesta este cel mai dureros esec din cariera mea. Promit ca intr-o zi ma voi intoarce si voi castiga acest turneu.”
Trofeul de la Wimbledon a venit la pachet pentru campioana Vondrosova cu circa doua milioane 750 de mii de euro si un salt de 32 de pozitii in ierarhia feminina, pana pe locul 10. Ons Jabeur va ramane pe pozitia a sasea, beneficiind de aproape 1,4 milioane de euro.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

