Tenismena ucraineana Lesia Tsurenko sustine ca a avut atacuri de panica in urma unei discutii cu directorul Asociatiei de Tenis Feminin despre razboiul declansat de Rusia. Sportiva de 33 de ani a declarat pentru un site de profil ucrainean ca opiniile conducatorului WTA au facut-o sa se retraga de la Indian Wells. Tsurenko urma sa joace in turul trei impotriva tenismenei din Belarus, Aryna Sabalenka.
Lesia TSURENKO, TENISMENA:„Mi-a spus ca nu sustine razboiul, dar daca jucatorii din Rusia si Belarus il sustin, atunci aceasta este doar parerea lor, iar opinia altor persoane nu ar trebui sa ma deranjeze."
Sportiva a mentionat ca a avut atacuri de panica in urma discutiei cu Steve Simon, care i-ar mai fi spus ca este convins de faptul ca rusii si bielorusii vor fi admisi la Olimpiada din 2024. Tsurenko s-a declarat socata si a cerut sa fie organizata o teleconferinta la care sa participe consiliul administrativ al Asociatiei de Tenis Feminin si sa fie oferite explicatii.
Simon nu a reactionat, insa WTA a scris ca organizatia condamna actiunile guvernului rus, dar sustine ca participarea sportivilor trebuie facuta in baza performantelor, nu a deciziilor luate de tarile de unde provin.
Declaratiile jucatoarei din Ucraina au venit, dupa ce aceasta s-a retras de la Indian Wells, inaintea partidei cu bielorusa Aryna Sabalenka. Lesia Tsurenko castigase anterior doua partide pe tabloul principal.
Dupa iesirea la iveala a scandalului, fostul tenismen ucrainean, Alexandr Dolgopolov l-a acuzat pe Steve Simon ca sustine un genocid, iar mai multi utilizatori ai retelelor sociale au cerut demisia directorului WTA.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

