Tenismenii spanioli Rafael Nadal si Carlos Alcaraz au anuntat ca sunt accidentati si vor lipsi de la urmatoarele competitii din circuit. Alcaraz va rata cel putin turneul de la Acapulco, iar Nadal a decis deja ca nu va juca la Indian Wells si Miami Open. Cel mai probabil, ibericul va parasi topul 10 mondial, pentru prima data in ultimii 18 ani.
Rafael Nadal a suferit o accidentare la soldul stang in timpul evolutiei din luna ianuarie la Australian Open. Desi se recupereaza in sala de forta, tenismenul de 36 de ani nu va reveni pe terenul de tenis pana in aprilie. Asta inseamna ca Nadal va rata competitiile de rang ATP 1000 de la Indian Wells si Miami. Drept consecinta, spaniolul aflat pe locul opt in ierarhia masculina va ajunge in afara topului 10, lucru ce nu s-a mai intamplat din 2005.
Si-a anuntat suporterii ca a suferit o trauma si conationalul lui Nadal, Carlos Alcaraz. Sportivul de 19 ani are un disconfort muscular si s-a retras de la turneul din Acapulco, dupa ce in ultimele doua saptamani a disputat finalele de la Buenos Aires si Rio de Janeiro.
Carlos Alcaraz ocupa treapta secunda in ierarhia mondiala si rateaza astfel sansa de a incerca sa revina pe prima treapta a clasamentului masculin. Liderul tabelei este sarbul Novak Djokovic.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

