Tenismenul german, Alexander Zverev, este ultimul jucator calificat in semifinale la Turneul Campionilor. Sportivul l-a invins pe rusul Daniil Medvedev, in minim de seturi.

Publicat:16.11.2019, 18:49

Alexander Zverev a inceput in forta partida, reusind sa se impuna pe serviciul rusului chiar in game-ul de debut. Dupa 34 de minute de joc, germanul s-a impus cu scorul de 6 la 4.

In actul secund, ambii jucatori au servit excelent. Acestia au mers cot la cot, pana s-a ajuns la tie-break, unde Medvedev a condus cu 2 la 1 si 3 la 1, insa Zverev a revenit si s-a impus cu 7 la 4.

In urma acestui rezultat, Zverev obtine calificarea in semifinale pentru a doua oara in cariera. In acelasi timp, Rafael Nadal a fost eliminat din competitie. Pentru ca ibericul sa mearga in penultimul act de la Londra, Medvedev ar fi trebuit sa-l castige pe german, lucru care nu s-a intamplat.