Terenurile de fotbal din Franta se transforma treptat in ringuri de lupte. Un nou meci din Ligue 1 a fost intrerupt din cauza incidentelor provocate de suporteri. De aceasta data, s-au incaierat fanii lui Lens si Lille.
La pauza partidei dintre Lens si Lille, cand tabela de scor indica 0 la 0, fanii formatiei gazda au invadat terenul stadionului Bollaert-Delelis, indreptandu-se spre peluza suporterilor campioanei in exercitiu din Ligue 1. Acestia au patruns pe gazon, iar incidentele au luat amploare.
Repriza secunda a demarat cu o intarziere de 30 de minute, dupa ce politia i-a separat si evacuat de pe arena pe huligani. Meciul a fost reluat, iar victoria a fost adjudecata de gruparea Lens, scor 1 la 0. Unicul gol al intalnirii a fost marcat de Przemyslaw Frankowski.
Este al doilea incident serios din campionatul Frantei in actualul sezon. Acum o luna, fanii prezenti la partida dintre Nice si Marseille s-au dezlantuit pe gazon. Ofiterii de securitate nu le-au putut opune rezistenta, iar microbistii s-au luat la harta.

