Tottenham Hotspur se scufundă tot mai mult în clasamentul din Premier League. După ce West Ham a spulberat aseară ultima clasată, Wolves, cei de la Tottenham au ajuns preventiv în zona de retrogradare, cu unul din cele mai scumpe loturi din Anglia.

Ploaia de goluri în poarta celor de la Wolverhampton a început cu trei minute înainte de pauză, când Jarod Bowen i-a centrat ideal fundașului Konstantinos Mavropanos. La jumătatea actului secund a ieșit la rampă atacantul Taty Castellanos cu o dublă în decurs de două minute.

După schimbul de pase superb cu Pablo, Castellanos a fost asistat de același Bowen. În minutul 83, West Ham United a stabilit scorul final de 4 la 0, după ce Mavropanos și-a completat și el dubla.

După acest succes, West Ham a urcat pe locul 17 în Premier League, părăsind zona retrogradării. Ciocănarii au 32 de puncte, cu două mai multe decât Tottenham Hotspur, care a căzut pe poziția a 18-a. Chiar dacă are al cincilea cel mai scump lot printe echipele din prima ligă, cu o cotă de piață la peste 800 de milioane de euro, Spurs a căzut pe locul de retrogradare și va rămâne acolo dacă nu va învinge în această etapă cu Sunderland. Acesta va fi prima partidă pe banca tehnică a noului antrenor, Roberto De Zerbi. După Spurs în clasament urmează Burnely și Wolverhampton, care aproape la sigur vor ajunge în liga secundă.