Totul sau nimic pentru Chelsea Londra. Dupa parcursul slab din competitiile interne, clubul englez mai poate salva acest sezon, ajungand cat mai departe in Liga Campionilor. Aristocratii vor gazdui in aceasta seara returul din optimi contra Borussiei Dortmund.  Nemtii nu au pierdut inca in 2023 si are sanse mai mari la calificare, dupa victoria cu 1 la 0 in primul meci.  

Graham POTTER, ANTRENOR “CHELSEA LONDRA”:Nu va fi usor, dar baietii sunt intr-o forma buna, sunt increzatori, sunt motivati, impreuna vor sa treaca de aceasta provocare si sa dea tot ce au mai bun. ”

Antrenorul Graham Potter va conta in aceasta seara pe vedetele Joao Felix, Enzo Fernandez si Mikhaylo Mudryk, transferate pentru sute de milioane iarna trecuta, dar si pe N'Golo Kante care a revenit la antrenamente, dupa o accidentare grava. Eliminati din Cupa Ligii, Cupa Angliei si ocupand abia locul 10 in Premier League, aristocratii au sansa sa spele din rusine pe Stamford Bridge, unde tintesc calificarea in sferturi, luand in calcul mai multe scenarii.

Graham POTTER, ANTRENOR “CHELSEA LONDRA”:Baietii exerseaza mereu executarea penalty-urilor si e clar ca suntem pregatiti pentru un asemenea scenariu, pentru ca exista o asemenea posibilitate.   ”

Joao FELIX, ATACANT “CHELSEA LONDRA”: Zero presiune. Este sarcina noastra, trebuie sa ne bucuram, sa castigam jocul. ”

Chelsea va avea o misiune extrem de dificila de a intoarce rezultatul din prima mansa, cand Borussia a invins cu 1 la 0, deoarece galben-negrii trec printr-o perioada excelenta. Gruparea din Dortmund a castigat toate cele 11 partide jucate in acest an.  

Edin TERZIC, ANTRENOR “BORUSSIA DORTMUND”: Aceste rezultate ne ofera, cu siguranta,  incredere. Increderea, insa nu va castiga pentru noi meciul. Poate ne va ajuta in unele momente.”

Emre CAN, MIJLOCAS “BORUSSIA DORTMUND”:„Suntem si noi oameni. Nu putem demonstra mereu cel mai bun joc, dar putem invinge pentru ca ne sustinem reciproc, pentru ca luptam ca o echipa si suntem o adevarata echipa. ”

Tot in aceasta seara, Benfica Lisabona va primi acasa replica celor de la Club Brugge, care joaca pentru prima data in faza eliminatorie din Champions League. Echipa lusitana a invins cu 2 la 0 in primul meci si este favorita clara la accederea in sferturi.

Roger SCHMIDT, ANTRENOR “BENFICA LISABONA”:Suntem pregatiti sa jucam un meci intens impotriva lor. Vrem sa demonstram un fotbal de calitate si sa ne calificam in sferturi. ”

Scott PARKER, ANTRENOR “CLUB BRUGGE”: „Venind cu un impuls si intelegere a ocaziei pe care o avem in fata, sper ca vom fi o adevarata provocare in acest meci.”

Maine vor avea loc alte doua batalii din optimile Ligii Campionilor. Bayern va gazdui partida cu PSG, iar Tottenham va incerca sa-si ia revansa in fata celor de la AC Milan.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.