Unul dintre starurile acestui Campionat Mondial, Ismael Saibari, s-a transferat la un club uriaș al Europei, chiar dacă naționala sa încă joacă la turneul final. Internaționalul marocan a semnat cu Bayern Munchen, care a plătit 55 de milioane de euro pentru a-l aduce de la PSV Eindhoven.
„ Este foarte bine, foarte entuziasmant. Este unul dintre cele mai mari cluburi din lume, așa că să semnez mă face foarte fericit. Acest pas este uriaș pentru mine, deoarece am visat mereu să joc la cele mai importante cluburi ca să lupt pentru fiecare titlu.”
Zvonurile despre transferul lui Saibari au fost confirmate ieri de Bayern Munchen. Fotbalistul de 25 de ani a semnat un contract valabil până în vara lui 2031. Potrivit presei germane, salariul său va fi de aproximativ 6 milioane de euro pe sezon, ceea ce reprezintă o creștere de câteva ori față de cât câștiga la PSV Eindhoven.
Nici olandezii, nici Bayern, nu au anunțat oficial suma transferului, despre care mai multe surse spun că s-ar ridica la suma de 55 de milioane de euro. Transferul a fost oficializat chiar dacă Saibari nu a ajuns încă în Germania.
Contractul a fost semnat la sediul celor de la Bayern Munchen din New York, care se află în renumitul Rockefeller Center. Marocanul se află alături de națională la Campionatul Mondial, iar la unul dintre antrenamente colegii l-au felicitat.
Ismael Saibari este unul dintre starurile acestui Campionat Mondial. Fiind vârful din atacul Marocului, chiar dacă de multe ori la echipa de club evoluează în flanc, acesta a încris câte un gol în meciurile cu Brazilia, Scoția și Haiti în grupe, iar în șaisprezecimi a înscris penalty-ul decisiv în poarta olandezilor.
Marocul va juca în optimi contra Canadei și își pune speranțele în Saibari, la fel ca Bayern. Clubul din Munchen dispune de un atac feroce din care mai fac parte Harry Kane, Michael Olise, Jamal Musiala și Luis Diaz. Ismael Saibari, produs al fotbalului belgian la Anderlecht, Mechelen și Genk, a avut un ultim sezon de vis la PSV Eindhoven, bifând 19 goluri și 9 pase decisive în 37 de meciuri, marcând chiar și în poarta noii sale echipe în Liga Campionilor.

