Iar un alt jucător al naționalei Moldovei, Virgiliu Postolachi impresionează în campionatul României. Atacantul tricolorilor marchează în al doilea meci la rând în Superliga românească. Aseară Postolachi a adus victoria pentru CFR Cluj, în duelul cu Gloria Buzău.

CFR Cluj a rupt seria de remize și a reușit o victorie importantă aseară la Buzău. Clujenii lui Dan Petrescu au obținut primul succes, după 3 rezultate de egalitate, impunându-se la limită, în deplasare împotriva Gloriei, cu scorul de 1 la 0. După 2 reușite în ultima rundă împortiva lui Sepsi, atacantul naționalei Moldovei, Virgiliu Postolachi, a fost din nou decisiv pentru CFR Cluj. După o acțiune în partea dreaptă Louis Munteanu a centrat în forță, iar mingea deviată a ajuns cu noroc la Virgiliu Postolachi, care a finalizat din fața porții.

Acesta a fost și singurul gol al meciului iar Postolachi devine eroul partidei. Astfel, CFR Cluj obține prima victorie după 3 egaluri, iar grație succesului echipa antrenată de Dan Petrescu urcă pe locul 2, la 6 puncte de liderul Universitatea Cluj.