Un vis devine realitate pentru Cristi Oprea, un tânăr fotbalist originar din Strășeni, care a semnat un contract preliminar cu Manchester City, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume.
„Am avut o seară plină de emoții și momente de neuitat. Suntem recunoscători pentru această experiență incredibilă și mândri de parcursul copilului nostru alături de Manchester City!”, a scris mama băiatului.
Totodată, prezentarea lui Cristi a fost una deosebită. Pe stadionul Etihad, în fața fanilor, acesta a fost prezentat ca „Messi de Moldova”, moment primit cu aplauze entuziaste. La ceremonie au participat și câțiva jucători din prima echipă, care i-au transmis susținerea lor tânărului moldovean.
Cristi și-a început drumul în fotbal la vârsta de 5 ani, când s-a alăturat echipei locale Moston Tigers.
Sursă video: Facebook/Nadea Badasco