Un fotbalist din Brazilia s-a facut de ras, dupa ce si-a pierdut echilibrul si nu a reusit sa marcheze in poarta goala. Dupa aceasta greseala, echipa sa, Oeste, a ratat calificarea in ultimul act al play-off-ului ligii secunde din Sao Paulo.

Faza a avut loc in minutul 84 al meciului dintre Oeste si Sao Bento. Atacantul brazilian a avut sansa de a dubla avantajul echipei sale, dar s-a impiedicat in cel mai nepotrivit moment. O eventuala reusita ar fi facut ca tabela sa arate scorul general de 3 la 1 pentru Oeste. Insa, partida a avut un deznodamant nefericit pentru fotbalistul ghinionist. Adversarii de la Sao Bento au inscris in al saselea minut de prelungire, egaland rezultatul din dubla mansa. 

Castigatoarea a fost decisa la seria loviturilor de departajare. Acolo, portarul celor de la Sao Bento a aparat trei penalty-uri, aducand victoria echipei sale.

Astfel, jucatorii de la Sao Bento vor lupta in finala campionatului de rang secund din Sao Paulo. In cazul unui succes, formatia braziliana va urca in prima liga valorica.