Un nou rezultat pozitiv obținut de naționala Moldovei de fotbal. Băieții noștri au învins pe stadionul Zimbru din capitală reprezentativa Ciprului, într-un meci spectaculos cu mai multe răsturnări de scor. Tricolorii sunt de neînvins în ultimele cinci partide jucate acasă.
Moldova a găzduit naționala din Cipru, clasată cu 29 de locuri mai sus în rating-ul FIFA. Jucătorii noștri au pus stăpânire pe joc din start, iar Ion Nicolăiescu a avut cele mai mari ocazii până în minutul 30. Înainte de pauză, tricolorii au deblocat tabela de scor, după centrarea lui Ioniță, lovitura de cap a lui Revenco și reluarea în poartă a lui Nichita Moțpan. Conduși cu 1 la 0, după prima repriză, ciprioții au început mult mai bine actul secund, au profitat de ezitările în defensivă și au înscris de două ori în minutele 51 și 53. Dușul rece i-a trezit pe moldoveni. Selecționerul Serghei Cleșcenco a făcut câteva schimbări inspirate, pe teren intrând și Victor Stînă, care a egalat cu un șut puternic în minutul 71, profitând și de o deviere. Șase minute mai târziu, pe teren a apărut mijlocașul Victor Bogaciuc, care la prima atingere a mingii a și înscris, beneficiind și de greșeala portarului. Astfel, Moldova s-a impus cu 3 la 2.
Serghei CLEȘCENCO, SELECȚIONEREUL NAȚIONALEI MOLDOVEI: „ Mă bucură că băieții care intră pe teren de pe banca de rezerve îmbunătățesc jocul. Pentru asta sunt ei, să îmbunătățească jocul și cu acest scop îi trimitem pe teren. Dacă vom avea 14, 15 jucători de același nivel, se va ușura munca antrenorului. ”
Selecționata Moldovei a suferit ultimul eșec acasă în noiembrie, 2022, iar de atunci a legat o serie din cinci meciuri fără înfrângere în fața propriilor fani. Următoarea provocare va fi echipa Ucrainei. Mudryk, Dovbyk, Zinchenko și Lunin vor juca pe 11 iunie la Chișinău ultimul amical înaintea Campionatului European, unde Ucraina va fi în aceeași grupă cu Belgia, România și Slovacia.

