Una dintre cele mai frumoase tradiții anuale din orașul Călărași este organizarea turneului internațional de lupte libere. Competiția s-a aflat la a 41-a ediție și a adunat sportivi din opt țări, care s-au întrecut în procedee splendide.
Călărași a fost gazda unui spectacol în aer liber, unde în centrul atenției au fost luptătorii de stil liber. S-au înscris concurenți de diferite vârste din opt țări, printre care Moldova, România, Ucraina Germania, Italia și Scoția.
Timofei FOICHUK, SPORTIV DIN UCRAINA: „ Atunci când vii la un turneu, trebuie să evoluezi demn, dar nu să cazi și să pierzi.”
Claudiu PETROVICI, ARBITRU DIN ROMÂNIA: „ Pentru mine e a zecea ediție, jubiliară. Sincer să spun, sunt onorat să fac parte din personalul care participă activ. ”
Ediția din 2024 a adunat aproximativ 280 de sportivi. Printre ei s-au numărat și luptătorii moldoveni, care deja s-au afirmat pe arena internațională.
Cătălin SPÎNU, LUPTĂTOR DE STIL LIBER: „ Mă motivează să câștig faptul că sunt la mine acasă. Aici sunt toți antrenorii, susținătorii, familia. ”
Vasile STĂVILĂ, LUPTĂTOR DE STIL LIBER: „ De mic copil lupt la acest turneu. Mereu am fost campion și îmi doresc să fiu campion mai departe. ”
Turneul „Cupa Călărași” se desfășoară anual din 1982.
Constantin COBÎLEAN, ANTRENOR, ORGANIZATORUL TURNEULUI: „ Pentru noi e o sărbătoare de suflet. Este un festival al luptelor în Călărași. ”
În timpul pandemiei, competiția nu a avut loc, așa că în acest an s-a organizat ediția cu numărul 41.

