Unul dintre cele mai spectaculoase goluri din acest an vine din liga secunda din India. Reusita este demna de Premiul Puskas, trofeu acordat celui mai frumos gol al sezonului.

Golul fabulos a fost inscris de jucatorul din Coasta de Fildes, Gnohore Krizo. Dupa o degajare a portarului advers, mingea a ajuns la Krizo, dupa ce a fost lovita cu capul de cate un jucator de la fiecare echipa. Aflat cu spatele la poarta, ivorianul a preluat pe coapsa, a evitat un adversar jongland, nu a lasat mingea sa cada si a inscris cu o executie spectaculoasa. Acesta a fost primul gol al echipei sale, care a castigat meciul cu 2 la 0. Formatia este pe locul 4 in liga secunda din India.