Uruguay obține locul trei la Copa America după victoria din finala mică contra Canadei. Uruguayenii au egalat dramatic în prelungiri apoi s-au impus în urma loviturilor de departajare. La noapte se va decide campioana de la Copa America, în finala mare urmând să joace campioana în exercițiu Argentina și Columbia.
Uruguay-ul lui Marcelo Bielsa și-a revenit după ce și-a văzut spulberat visul de a obține un al 16-lea titlu la Copa America și a deschis rapid scorul în finala mica contra Canadei. Celeștii au marcat prin Rodrigo Bentancur care a reluat puternic balonul în plasă, din întoarcere. Cu toate acestea, Canada, ultima reprezentantă a Americii de Nord la acest turneu găzduit de SUA, a rămas cu capul sus și a egalat la jumătatea reprizei, printr-o execuție acrobatică a lui Ismael Kone.
O clasare pe locul al treilea ar fi fost o realizare uriașă pentru Canada, care e la prima participare la Copa America. Și canadienii erau pe punctul de a realiza această performanță istorică. Jonathan David a marcat cel de-al 28-lea său gol internațional și a dus-o pe Canada în avantaj. Dar vulpoiul Uruguy-ului, Luis Suarez a ieșit la rampă în prelungiri și a restabilit egalitatea, trimițând meciul la loviturile de departajare.
Urugyay a executat bine toate cele 4 lovituri, în timp ce Kone și Alphonso Davies, au ratat.
Uruguay se impune la penalty-uri și câștigă a 10-a medalie de bronz la Copa America.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

