Valencia are parte de cel mai slab start de sezon în campionat din ultimii 67 de ani. Liliecii au ajuns pe locul 20 în clasament, după ce au pierdut în fața celor de la Las Palmas.

Publicat:22.10.2024, 22:05

Valencia a găzduit pe Mestalla duelul cu ultima clasată în campionat înaintea partidei, Las Palmas. Echipa din Insulele Canare acumulase doar trei puncte și începuse prost partida din deplasare. Valencia a câștigat un penalty în primul sfert de oră, iar Pepelu a deschis scorul. În continuare, liliecii au ratat ocazie după ocazie, iar pe finalul primei reprize au fost pedepsiți. Las Palmas a egalat prin Alex Munoz. Oaspeții au fost la fel de activi în debutul actului secund și au preluat conducerea după reușita lui Fabio Silva.

Problemele au continuat pentru Valencia. Pepelu a fost eliminat după o încăierare dintre jucătorii ambelor echipe. Las Palamas a profitat și în minutul 83 și-a majorat avantajul. Valencia a reușit să înscrie în prelungiri, dar a fost prea puțin pentru a smulge măcar remiza. Las Palmas a învins cu 3 la 2 și a acumulat 6 puncte în 10 etape, la fel ca Valencia, care ocupă ultima poziție, din cauza eșecului în meciul direct. Pentru echipa din estul Spaniei, pregătită de Ruben Baraja, este cel mai prost start din ultimele 67 de sezoane ale La Liga. Valencia a câștigat campionatul de șase ori în istorie.