Vedetele din Formula 1 au strălucit la gala organizată cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la primul Campionat Mondial. În cadrul evenimentului din Londra, piloții și-au prezentat monoposturile pentru noul sezon, iar britanicii au fost vedetele serii. Publicul l-a scăldat în aplauze pe Lewis Hamilton, o altă apariție așteptată fiind cea a constructorului McLaren.

Publicat:19.02.2025, 22:26

Cei aproximativ 15 mii de spectatori l-au așteptat cu nerăbdare pe Lewis Hamilton. Britanicul a fost în centrul atenției, la prima apariție la un eveniment public, alături de noul său coechipier, Charles Leclerc. Pilotul cu 7 titluri de campion a părăsit-o pe Mercedes și s-a alăturat Scuderriei Ferrari.

Lewis HAMILTON, PILOT „SCUDERIA FERRARI”: „ Mă simt atât de plin de viață, de energie, pentru că totul este nou. Sunt concentrat pe ce urmează și mândru să fiu parte a acestei echipe.”

Evenimentul de pe Arena O2 din Londra a fost și un omagiu față de 127 de ani de la nașterea legendarului Enzo Ferrari. Cele zece echipe au ieșit în fața publicului și i-a prezentat mașinile pentru noul sezon. Unii au fost ingenioși.

Dacă Aston Martin, care va continua cu duetul de piloți Fernando Alonso - Lance Stroll, s-a inspirat din celebra peliculă James Bond, atunci Alpine a organizat un spectacol de lumini și muzică electronică.

Pierre Gasly a rămas la constructorul francez, dar în locul lui Esteban Ocon a venit debutantul Jack Doohan. De altfel, majoritatea echipelor și-au schimbat formulele de piloți, fiind incluși debutanți. Niko Hulkenberg va face pereche la Kick Sauber cu brazilianul Gabriel Bortoleto, aflat la primul sezon în Formula 1, Yuki Tsunoda – cu Isack Hadjar, un nume nou la Racing Bulls, iar tânărul Andrea Kimi Antonelli i-a luat locul lui Hamilton la Mercedes, unde lider rămâne britanicul George Russell, întâmpinat călduros de fani. Un alt englez așteptat de mulțime a fost Oliver Bearman, care la 19 ani va concura alături de Ocon la Haas. Ultimii pe scenă au intrat reprezentanții McLaren. Echipa britanică a cucerit titlul la constructori în frunte cu Lando Norris și Oscar Piastri.

Publicul britanic a fost, însă, ostil față de marele rival al lui Hamilton și ai piloților de la McLaren, Max Verstappen. Campionul ultimelor patru sezoane a fost întâmpinat cu un amestec de aplauze și huiduieli.

În următorul sezon, olandezul va fi coleg la Red Bull cu un alt pilot tânăr, Liam Lawson, venit în locul lui Sergio Perez. Evenimentul fastuos din Londra a marcat împlinirea a 75 de ani de la primul campionat de Formula 1, fiind și o modalitate de deschidere a noului sezon. Peste o săptămână sunt programate tradiționalele teste, acestea urmând să aibă loc la Bahrain. Prima cursă a stagiunii 2025 va avea loc pe 16 martie în Australia.