Trei persoane au fost ranite si alte sapte arestate in urma ciocnirilor dintre suporteri inaintea finalei Europa League, care va avea loc miercuri, de la ora 22:00, la Budapesta, intre FC Sevilla si AS Roma, informeaza AFP, relateaza stirileprotv.ro.

"Mai multe persoane s-au batut" la inceputul dupa-amiezii pe strazile din capitala Ungariei, a anuntat, intr-un comunicat de presa, politia maghiara.

"Un spaniol si un suedez au fost dusi la spital pentru tratament suplimentar", au precizat oamenii legii, adaugand ca "au fost initiate urmariri penale pentru huliganism" si ca "sapte polonezi au fost arestati".

Finala Europa League, FC Sevilla - AS Roma, se va disputa pe stadionul "Puskas Arena", care are o capacitate de 68.000 de locuri.

Fiecare echipa va fi sustinuta de cate 15.000 de suporteri.