Ultimele zile au fost un coșmar pentru Real Madrid. După eșecul din finala Supercupei Spaniei și schimbarea de antrenori, galacticii au trăit aseară o eliminare șocantă în Cupa Spaniei. Antrenorul Arbeloa a debutat cu stângul pe banca tehnică, echipa sa pierzând clubului Albacete, care se bate pentru supraviețuire în liga a doua. Eroul meciului, cu golul victoriei la ultima fază, a devenit un fost jucător de la Voluntari, Farul și CFR.

Prima repriză de pe Estadio Carlos Belmonte a fost monotonă, cu Real Madrid la posesie și Albacete în apărare. Totuși, finalul a fost de foc. Javi Villar, care a trecut prin academia galacticilor, a înscris în urma unui corner din minutul 42. Replica oaspeților a venit imediat, argentinianul Mastantuono egalând în urma unei alte lovituri de la colțul terenului. Real a jucat cu multe dintre vedetele sale pe teren, printre care Vinicius, Valverde, Guler, Huijsen, Carvajal și Camavinga, dar nu a găsit cum să spargă lacătul defensivei adverse. 

În schimb, cei de la Albacete și-au așteptat ocazia, iar în minutul 82 Jefte Betancor a declanșat nebunia, cu un șut la care portarul Lunin nu a putut reacționa. Finalista ediției trecute nu și-a permis un asemenea eșec și a egalat iarăși în primul minut de prelungire prin Gonzalo Garcia. Însă, punctul culminant avea să vină la ultima fază. Atacantul Jefte Betancor a scăpat pe un contraatac și după ce Carvajal i-a blocat primul șut, a trimis mingea în plasă cu o execuție elegantă. 

Spaniolul, care a îngenuncheat una din cele mai bune grupări ale lumii, Jefte, a jucat aproximativ 3 ani în campionatul României la Voluntari, Farul și CFR, pentru care a marcat 31 de goluri în perioada 2020-2023. A fost meciul carierei pentru întregul lot de la Albacete, care valorează cât portarul Lunin, circa 15 milioane de euro. Echipa de pe locul 17 în liga a doua a învins-o pe Real Madrid pentru prima dată în istorie și a declanșat sărbătoarea în oraș.

Real Madrid a pierdut în optimi, fiind partida de debut pe banca tehnică a lui Alvaro Arbeloa, care l-a înlocuit pe Xabi Alonso, antrenor plecat cu multe semne de întrebare după eșecul suferit duminică în El Clasico din finala Supercupei Spaniei. Tot aseară în optimile Copa del Rey, Deportivo Alaves a trecut de Rayo Vallecano cu 2 la 0, iar Betis a avut emoții în confruntarea cu Elche, câștigată cu 2 la 1, grație dublei semnate de Chimy Avilla.