Masura este menita sa reduca incalzirea globala. In lupta impotriva schimbarilor climatice, cercetatorii gasesc uneori cele mai bizare solutii.
Una dintre acestea, propusa de o echipa de savanţi de la Harvard, presupune eliberarea în stratosfera a unei substanţe chimice (carbonat de calciu), care va reflecta o parte din ebergia solara. În acest fel, s-ar putea limita încalzirea globala, spera cercetatorii.
Programul ar costa în jur de 2 miliarde de dolari pe an, iar primele experimente vor avea loc chiar anul viitor. Abia atunci oamenii de ştiinţa vor putea afla daca aceasta soluţie presupune riscuri mari şi daca are efectul dorit.
Primul experiment va presupune eliberarea a 100 de grame de carbonat de calciu în stratosfera, cu ajutorul unui balon special.
Simularile din laborator au demonstrat ca aceasta substanţa poate ramâne ani de zile în stratosfera şi ca ar reflecta foarte bine lumina Soarelui.
Problema acestei soluţii este ca încearca sa elimine efectele încalzirii globale, nu şi cauzele acesteia (emisiile de gaze cu efect de sera). Daca va avea efect însa, ar putea fi o soluţie de urgenţa, pentru ca ar reduce rapid temperatura.
Studiul a fost publicat în revista Nature.


