NASA a anuntat noul sau plan de explorare spatiala.
Este un proiect foarte ambiţios, care prevede o noua misiune cu astronauţi pe Luna, în urmatorii 10 ani, dar şi trimiterea primilor oameni pe Marte, peste aproximativ 20 de ani.
Astea sunt obiectivele stabilite pentru Agenţia Spaţiala Americano de catre preşedintele Donald Trump, înca din decembrie 2017. Trump îşi doreşte ca Statele Unite sa ajunga din nou în fruntea ţarilor care conduc explorarea spaţiului cosmic.
Noile misiuni spre Luna vor include de asemenea şi stabilirea unei mici colonii pe satelitul nostru natural şi pe orbita acestuia. De asemenea, NASA va susţine misiunile spaţiale ale unor companii private, cum este SpaceX.
Misiunile cu echipaj uman spre Marte vor începe în jurul anului 2030. Pâna atunci va fi lansata misiunea Marte 2020, care presupune colectarea de mostre de sol de pe suprafaţa planetei şi analizarea acestora.
Abia apoi NASA va decide daca şi când va trimite oameni pe Marte şi cât ar costa acest proiect. Iar primii astronauţi care vor ajunge pe orbita lunara îşi vor începe misiunea în iunie 2022, estimeaza NASA.
Primul pas al noului plan de explorare îl va reprezenta însa lansarea a 13 sateliţi, numiţi CubeSats, pe orbita Pamântului.
Ei vor ajuta cercetatorii sa afle cum pot pregati mai bine transportul echipajului uman şi al încarcaturii necesare pentru misiunile spaţiale spre Luna şi Marte.


