Cercetatorii au lamurit misterul legat de clasificarea primului corp solid interstelar.


Obiectul rosiatic în forma de tigara numit Oumuamua, observat anul trecut rostogolindu-se prin spatiu, este o cometa, au anuntat oamenii de stiinta.

Astronomii au declarat ca au examinat îndeaproape traiectoria lui Oumuamua, un obiect ceresc de circa 800 de metri lungime, în timp ce trecea cu viteza prin vecinatatea noastra cosmica dupa ce a fost expulzat, nu se cunoaste cum, dintr-un sistem stelar îndepartat.

Cercetatorii au descoperit ca acesta deviaza usor de la o traiectoria care ar fi fost explicata prin forta gravitationala a Soarelui din cauza a ceea ce pare a fi o subtila emisie de gaze de la suprafata sa, indicativ al unei comete.

Oumuamua a fost initial etichetat ca fiind o cometa însa, pentru ca îi lipseste coada formata din gaze si praf caracteristica acestor corpuri ceresti, unii oameni de stiinta au sustinut ca ar putea fi un asteroid.

"Nu prezinta coada în niciuna dintre imaginile pe care le-am obtinut", a declarat astronomul Marco Micheli de la Centrul de Coordonare al Agentiei Spatiale Europene din Italia, cel care a condus studiul publicat în jurnalul Nature. "Însa, potrivit analizelor noastre, cantitatea de gaze emise necesara pentru a genera aceasta forta suplimentara ar fi putut fi atât de mica încât sa fie invizibila observatiilor noastre", a explicat omul de stiinta.

Aceasta "forta suplimentara" care actioneaza asupra traiectoriei obiectului echivaleaza cu doar 0,1% din forta de atractie gravitationala a Soarelui.

Oumuamua a fost descoperit în luna octombrie a anului trecut cu ajutorul telescopului Pan-STARRS 1 al Universitatii din Hawaii. Numele sau este de origine hawaiiana si face referire la un mesager sosit de departe.

Viteza sa de deplasare a fost accelerata la trecerea pe lânga Soare, iar în prezent se deplaseaza cu circa 315.000 kilometri pe ora si se îndreapta în afara sistemului solar catre constelatia Pegasus. Luna trecuta 'Oumuamua se afla la o distanta aproximativ egala cu cea dintre Soare si Jupiter.

Astronomii sunt de parere ca si alti vizitatori din alte sisteme solare vor fi descoperiti în timp ce traverseaza sistemul nostru solar.

"Descoperirea lui Oumuamua este o premiera absoluta în domeniu si ne-a oferit prima oportunitate de a studia un obiect care vine din alt sistem stelar si planetar", a spus Micheli.

"Existenta acestor obiecte a fost prevazuta, însa a observa în premiera unul dintre ele si ocazia de a-l studia în detaliu reprezinta o sansa unica de a afla mai multe despre aceste sisteme îndepartate si despre modul în care au aparut", a adaugat cercetatorul.

Sursa: Agerpres