Cercetatorii din Boston au inregistrat mari progrese cu un tratament impotriva maladiei Alzheimer.
Administrat în stadiul de început al bolii, nu numai ca opreste progresia acesteia, dar amelioreaza si simptomele. Tratamentul se afla deja într-o faza avansata de testare clinica si ar putea fi în curând aprobat de autoritatile americane.
Odata pe luna, Joan merge la Centrul pentru Memorie din Boston pentru a-si primi tratamentul. Femeia fusese diagnosticata cu Alzheimer în urma cu câtiva ani, când familia ei a remarcat boala.
“Ma repetam. Ma repetam des. Îmi ziceau: “Mama, tocmai ne-ai mai spus asta.” Dar eu nu-mi aminteam sa le fi spus”, povesteşte Joan.
Copiii ei au înscris-o la studiul clinic al unui vaccin destinat pacientilor cu Alzheimer în faza incipienta.
“Vaccinul are obiectivul de a elimina din creier patologia care ucide celulele cerebrale”, explica Paul Solomon, Boston Center for Memory.
Este vorba despre o proteina numite amiloid, care se acumuleaza în creierul pacientilor cu Alzheimer. Rezultatele primei etape a studiului clinic, publicate în revista Nature, includ aceasta imagine în care vedem creierul pacientilor înainte si dupa tratament. În cazul pacientilor care au primit doza cea mai mare, proteina pare sa fi disparut cu totul.
“A fost prima oara când am vazut o combinatie a tuturor acestor lucruri: eliminarea patologiei, combinata eficient cu schimbari la nivelul cognitiei, memoriei, limbajului si schimbari în functionarea de zi cu zi”, spune Paul Solomon.
Rezultatele i-au bucurat pe cercetatori, dar si pe oamenii ca Joan, care a fost în grupul tratat cu vaccinul.
“Vad diferenta când sunt acasa. Si multi oameni îmi spun ca nu se poate sa am Alzheimer”, spune Joan.
Tratamentul este acum în etapa a 3-a a studiilor clinice si daca rezultatele vor continua sa fie la fel de bune, va fi supus autoritatii americane a medicamentului pentru aprobare si va fi pus pe piata.


