Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin stie cine a dat ordin ca avionul in care se afla el sa nu ajunga la Chisinau. Potrivit lui, totul s-a facut la comanda lui Vlad Plahotniuc, despre care spune ca detine toata puterea in Moldova. Declaratiile au fost facute intr-un interviu pentru o televiziune din Rusia. Rogozin mai spune ca si autoritatile din Romania, tara pe care o numeste marioneta a Statelor Unite, este implicata in incidentul de vineri.
VIDEO IN CURAND
“- Cine sta în spatele acestei provocari? Nu sunt actiuni luate unilateral de România, din câte înteleg?
Dmitri ROGOZIN, VICEPREMIERUL RUSIEI: În primul rând este grupul mafiot, care sta în spatele Guvernului Republicii Moldova. Pe de alta parte este, desigur, România, care a devenit, în mod evident, o marioneta a Statelor Unite.
Dmitri Rogozin sustine ca actuala guvernare de la Chisinau este capabila de astfel de provocari si ca nu se gandeste la popor.
Dmitri ROGOZIN, VICEPREMIERUL RUSIEI: ”Este oligarhul Plahotniuc, liderul unei formatiuni de guvernamânt. El este si cetatean al Rusiei printre altele, cum de fapt cred ca detine cetatenia altor 50 de state.”
Purtatorul de cuvant al partidului democrat nu ne-a raspuns la telefon pentru comentarii. Vicepremierul rus regreta ca nu a ajuns la Tighina unde urma sa discute cu Igor Dodon despre relatiile dintre cele doua maluri ale Nistrului si spune ca va merge acolo doar dupa ce va fi sigur ca va ajunge.
Dmitri ROGOZIN, VICEPREMIERUL RUSIEI: ”Avem nevoie de garantii care sa ne asigure un dialog normal, în caz contrar va trebui sa raspundem emotional si dur. Dar cum Rusia poate sa raspunda, mai bine sa nu stie.”
Rogozin a venit cu amenintari si atunci cand a vorbit despre cei 200 de mii de cetateni rusi, care al locui in regiunea transnistreana.
Dmitri ROGOZIN, VICEPREMIERUL RUSIEI:”Daca un singur fir de par va cadea de pe capul unui cetatean rus, raspunsul va fi foarte dur.”
La Tighina in schimb a ajuns ieri ambasadorul rus la Chisinau, care a criticat decizia autoritatilor de la Bucuresti.
Farit MUHAMETSIN, AMBASADORUL RUSIEI LA CHISINAU: ”Condamnam gestul necugetat de ieri al autoritatilor din România. Aceste actiuni nu i-au permis reprezentantului special al presedintelui rus pentru regiunea transnistreana, Dmitri Rogozin sa ajunga în Moldova pentru întâlnirea cu Igor Dodon.”
Vicepremierul rus a anuntat in interviu ca se va intalni saptamana viitoare cu Igor Dodon, la ceremonia de inaugurare a presedintelui Iranului. Despre acest lucru a scris si Dodon pe pagina sa de Facebook. Vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chisinau si apoi in stanga Nistrului e esuat vineri din cauza refuzului Romaniei de a permite avionul de linie in care se afla, sa traverseze spatiul sau aerian.
Pe motiv ca Rogozin este unul dintre oficialii rusi care au interdictie de calatorie in Uniunea Europeana. Rogozin i-a amenintat cu sanctiuni pe cei care l-au impiedicat sa ajunga la Chisinau, iar Ministerul de Externe de la Moscova a cerut explicatii Bucurestiului.