Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Boboteaza sau Botezul Domnului, sarbatoarea din 6 ianuarie cunoscuta si sub denumirile "Aratarea Domnului" sau "Epifania" marcheaza sfarsitul sarbatorilor dedicate Nasterii lui Iisus Hristos.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Boboteaza face parte din suita celor 12 sarbatori crestine importante si este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus sa paseasca în viata publica, de aceea Biserica mai numeste Boboteaza si “Aratarea Domnului”, “Dumnezeiasca Aratare” sau “Epifania”, aceasta din urma denumire provenind din limba greaca si inseamnand “aratare”, “descoperire”, “revelare”. De fapt, Boboteaza înseamna înnoirea omului crestin.
Dupa mersul cu Ajunul de Craciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu “Chiralesa” de Boboteaza, dar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, fiind vizati doar cei care purtau numele Sfântului.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. La Sfântul Ioan se încheie sarbatorile de iarna, iar oamenii îsi intra în ritmul normal al lucrurilor. În Rasarit, pâna în a doua jumatate a secolului al IV-lea, Nasterea Domnului era cinstita în aceeasi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) si Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare.
Ajunul, adica ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Craciunului sau Vinerea Mare dinaintea Pastilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preotii merg la casele credinciosilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apa sfintita, binecuvântarea Sfintei Treimi.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Credinciosii si preotii considera ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, pentru ca a fost sfintita printr-o îndoita chemare a Sfântului Duh, iar sfintirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Apa sfintita la biserica în aceasta zi si luata de credinciosi nu se strica niciodata. Prin agheasma se întelege atât apa sfintita, cât si slujba pentru sfintirea ei. Agheasma mare se savârseste numai de Boboteaza, spre deosebire de sfintirea cea mica a apei, care are loc în biserica în prima zi a fiecarei luni, iar în case, la sfestanie. Totodata, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 si 14 ianuarie, altfel este necesara aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosita.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa în care arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca în apa ca sa o aduca înapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Sarbatoarea Bobotezei este cunoscuta atât în Biserica Ortodoxa, cât si în Biserica Romano-Catolica. Botezul Domnului este amintit înca din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul si în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântari dedicate acestei sarbatori gasim atât la parintii rasariteni, cât si la cei din Apus. De Biserica apuseana, Boboteaza a fost adoptata în secolul al IV-lea, fiind cunoscuta si ca “Sarbatoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despartite cele doua mari sarbatori: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului, ca în Apus, si 6 ianuarie pentru Boboteaza.
Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducându-i daruri, aur, smirna si tamâie.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Ortodocsii praznuiesc botezul Mântuitorului în apele Iordanului de catre Sfântul Ioan Botezatorul. Potrivit scrierilor, în aceasta perioada, în pustiul Iordanului îsi începuse activitatea profetica Ioan Botezatorul. Prin învatatura sa, acesta ajunsese sa uimeasca si sa atraga multi oameni. Desi învataturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezatorul venea cu ceva nou: curajul sa le spuna pe fata si sa le reaminteasca permanent oamenilor ca “s-a apropiat împaratia cerurilor”.
Când Mântuitorul a aparut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezatorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut si l-a aratat multimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toti cei patru evanghelisti.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Evanghelistul Matei spune ca Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând sa fie si el botezat. Ioan i-a spus: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine”, iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urma de catre Ioan.
Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de catre Ioan, Sfântul Duh se coboara asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatal din cer îl declara ca fiind Fiul Sau.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Locul real al Botezului Mântuitorului este în Iordania. Totusi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spatiu unde crestinii îmbracati în camasi albe lungi, numite “crijme” intra în rau.
Orice pelerinaj facut în Tara Sfânta are un loc de oprire la râul Iordan, care izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa în Marea Moarta. Unii preoti îi cufunda de trei ori în apa Iordanului pe credinciosii adulti, repetând într-un fel botezul. Preotii ortodocsi romani spun ca botezul este unic, de aceea binecuvânteaza pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Aceste ritualuri pot fi vazute în tot anul pe durata pelerinajelor, fara legatura cu Boboteaza. Biserica Ortodoxa din Ierusalim sau Patriarhia Ortodoxa Greaca a Ierusalimului nu a adoptat calendarul bisericesc îndreptat (calendarul gregorian) si, împreuna cu Patriarhia Rusa, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sârba si Sfântul Munte Athos, precum si cu credinciosii romani din Basarabia, sarbatoresc dupa calendarul neîndreptat (calendarul iulian), adica la o diferenta de 13 zile.
În Ajunul Bobotezei, credinciosii ortodocsi se aduna la râul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este savârsita de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului si al întregii Palestine, în fruntea unui sobor de arhierei si preoti.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Unii pelerini credinciosi spun ca în timpul slujbei de Boboteaza, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Desi afara este destul de frig în ianuarie, multi dintre credinciosi intra în râul Iordan în camasile albe lungi, pe care apoi le pastreaza cu grija pentru a fi îmbracati cu ele în ziua înmormântarii. Înainte de a pleca de lânga râu, pelerinii iau amintire o sticla cu apa din Iordan, rugându-se sa le fie tamaduite suferintele.
Dupa Boboteaza, este cinstit Sfântul Ioan, numit si “Înaintemergatorul”, pentru ca a anuntat venirea lui Hristos. Parintii lui, preotul Zaharia si Elisabeta, erau rude cu parintii Fecioarei Maria, Ioachim si Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil ca Elisabeta va naste un fiu la batrânete si se va chema Ioan. Pentru ca Zaharia s-a îndoit de aceasta veste, a ramas mut pâna ce Elisabeta a nascut.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Sfântul Ioan Botezatorul a început sa predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta si a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat împaratia cerurilor!”.
Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. În ura ei, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si îndeosebi lui Irod, la un ospat de ziua lui, sa ceara de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca rasplata. Sarbatorile închinate Sfântului Ioan Botezatorul mai includ zamislirea (23 septembrie), nasterea (24 iunie) si taierea capului (29 august).
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Sarbatoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lânga sfintirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a barbatilor pentru a scoate din apa o cruce aruncata de preot si cel practicat de fete, care pun busuioc sub perna pentru a-si visa alesul.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alaturi de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, praznuita în 7 ianuarie, marcheaza sfârsitul sarbatorilor de iarna si, totodata, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai importante sarbatori, atât pentru crestinii ortodocsi, cât si pentru cei catolici.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. La români, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sarbatorilor de Craciun. Astfel, în unele zone se colinda, se fac si se prind farmecele si descântecele, se afla ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca în apa ca sa o aduca înapoi, iar cel care reuseste sa ajunga primul la ea primeste binecuvântarea preotului si se considera ca va avea noroc tot anul.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. În vechime, cel care gasea primul crucea si o aducea la mal primea si daruri de la domnitorul tarii si era tinut la mare cinste de catre ceilalti.
Iordanitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul tarii, femeile se adunau în grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cântau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau întâmplator pe drum, îi luau cu forta la rau, amenintându-i cu aruncatul în apa. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fântâna sau dintr-un râu.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Se spune ca, în noaptea de Boboteaza, tinerele fete îsi viseaza ursitul. Ele îsi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o ramurica de busuioc, pe care o pun sub perna.
Fetele care cad pe gheata în ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita în acel an, spune traditia populara.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. De asemenea, potrivit traditiei, în ajunul Bobotezei, în casele romanilor se pregateste o masa asemanatoare cu cea din Ajunul Craciunului. Astfel, sub fata de masa se pune fân sau otava, iar pe fiecare colt al acesteia se pune câte un bulgare de sare. Apoi, pe masa se asaza 12 feluri de mâncare: coliva, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, bors de “burechiuşe” sau “urechiusele babei” (fasole alba cu coltunasi umpluti cu ciuperci), bors de peste, peşte prajit, placinte de post umplute cu tocatura de varza acra, placinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate pâna nu soseste preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinti masa.
“Chiralesa” provine din neo-greaca si înseamna “Doamne, miluieste!”. Exista credinta ca, strigând “Chiralesa”, oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pâna la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Dupa sfintirea alimentelor, o parte din mâncare se da animalelor din gospodarie, pentru a fi fertile si protejate de boli. Se crede ca, daca în dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii sunt încarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat.
De asemenea, se crede ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. Traditia mai spune ca la Boboteaza nu se spala rufe. În aceasta zi sunt interzise certurile în casa si nu se da nimic cu împrumut.
De Sfântul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) exista un alt obicei, numit “Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania si Bucovina.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. În Bucovina, la portile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar acestia dau o petrecere cu lautari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pâna la rau, unde sunt botezati sau purificati.
Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducându-i daruri, aur, smirna si tamâie.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. În Franta, cu aceasta ocazie se serveste un fel de placinta numita “la galette des rois”, care pe vremuri era împartita în tot atâtea felii câti comeseni erau, plus una. Felia suplimentara, denumita “a Bunului Dumnezeu” sau “a Fecioarei”, era oferita primului sarac care aparea în fata familiei.
Un obicei actual consta în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul placintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în portia sa va fi regele zilei.
Boboteaza, 6 ianuarie 2018. În Belgia si în Olanda exista, de asemenea, traditia prepararii unui desert cu crema de migdale, similar celui pregatit în Franta. Cel mai tânar dintre membrii familiei se ascunde sub masa pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îsi alege o regina. În timpul acestei zile, copiii strabat strazile intonând cântecul stelei si intra în case pentru a primi mandarine si bomboane, traditie pe cale de disparitie în Belgia, dar pastrata înca în regiunile de provincie flamânde.
În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii asteapta cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicata petrecerii.