Profitul net al grupului german Daimler aproape s-a dublat in T1, la 1,96 miliarde de euro, si a depasit estimarile analistilor, de 1,61 miliarde de euro, datorita lansarilor de noi modele si vanzarilor mari ale diviziei Mercedes-Benz, relateaza MarketWatch.

Publicat:01.06.2015, 13:26

Veniturile grupului au crescut cu 16%, la 34,2 miliarde de euro, sustinute si de cursul valutar favorabil. 

Daimler a comercializat in primele trei luni ale anului 641.600 de automobile si vehicule comerciale, cu 13% mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut. 

Cresterea veniturilor si profitului Daimler demonstreaza inca o data eficienta strategiei directorului general Dieter Zetsche de introducere a unor noi modele cu design atractiv, noteaza MarketWatch. 

Lansarea unei noi versiuni a sedan-ului clasa C a contribuit la cresterea profitului EBIT (inainte de dobanzi si taxe) al Mercedes-Benz cu 56%, la 1,84 miliarde de euro. 

"Suntem pe cale sa ne indeplinim estimarile. Grupul continua sa se astepte la o crestere semnificativa a veniturilor si profiturilor, in baza cresterii vanzarilor de vehicule in 2015”, a declarat directorul financiar, Bodo Uebber. 

Grupul Daimler intentioneaza sa investeasca 25 de miliarde de euro in dezvoltarea de modele si constructia de fabrici, pana la sfarsitul lui 2016.