Malul Senei a fost transformat intr-o plaja de peste patru kilometri, la Paris. Cei care nu au timp sa mearga pe litoral, au sansa sa se odihneasca chiar in capitala. Si conditiile sunt exact ca la mare: nisip, sezlonguri si umbrele de soare.
Malul Senei a fost redecorat: plajele cu nisip fin sau copacii artificiali sunt cateva dintre lucrurile care ii conving pe parizieni sa faca plaja in centrul orasului. Baie nu pot face in Sena, astfel organizatorii au instalat dusuri, pentru ca cei care stau toata ziua la soare sa se poata racori.
Securitatea insa este in prim plan acum in Franta, dupa atacul sangeros de la Nisa. Astfel, agentii de securitate stau cu ochii in patru.
”Vedem echipe de politie care patruleaza pe strazi.”
Politistii sunt mobilizati nu doar pe malul Senei, ci si pe toate bulevardele si plajele aglomerate din capitala. Malul Senei va fi loc de odihna pentru localnici si turisti pana la sfarsitul lunii august.