Exploziile se tin lant la Odesa. De data aceasta o deflagratie s-a produs la sediul unui partid pro-european. Victime nu au fost inregistrate, iar politia a calificat incidentul un atac terorist.


Explozia a avut loc dupa miezul noptii, in apropiere de sediul partidului “Samopomosci”. In urma deflagratiei, au fost sparte mai multe geamuri si avariata fatada cladirii. Din fericire, victime nu au fost inregistrate. Acum trei luni in aceeasi regiune o alta explozie a zguduit sediul unei organizatii de voluntari, care ofereau ajutor militarilor ce lupta in estul Ucrainei. In zona de conflict insa astazi teoretic este pace, iar in realitate separatistii fac noi exercitii militare.

Rebelii spun ca astfel vor fi pregatiti in caz de noi lupte.

”Noi antrenam soldatii, deoarece chiar daca este armistitiu, avem informatii ca armata ucraineana îsi grupeaza armamentul în apropiere de linia frontului. Atât timp cât avem posibilitate, ne antrenam.”

In fiecare zi, rebelii si fortele guvernamentale se acuza reciproc de incalcarea acordului de pace de la Minsk. Astfel, Occidentul face apel catre ambele parti sa-si respecte angajamentele.

Frank-WALTER STEINMEIER, MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE: “Am spus acest lucru de mai multe ori si repet: singura modalitate de a reduce violentele în zona este respectarea acordului de al Minsk.”

Intre timp, Fondul Monetar International a aprobat un ajutor financiar de 17,5 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Arseni IATENIUK, PREMIERUL UCRAINEI: ”Programul prevede un plan de patru ani de stabilizare economica si financiara a Ucrainei. Asta arata suportul pentru poporul ucrainean, lucru pe care îl apreciem.”

Dupa un an marcat de transformari politice si conflict, economia Ucrainei este in dificultate. Moneda nationala s-a depreciat, iar ajutorul financiar este important pentru Ucraina. Ieri, Statele Unite au anuntat noi sanctiuni, care vizeaza 8 reprezentanti ai separatistilor din Donetk, o banca ruseasca si fosti ministri din precedentul guvern de la Kiev, acuzati ca ofera sprijin rebelilor. Anterior, administratia americana a declarat ca prelungeste sanctiunile impuse Rusiei inca in luna martie a anului trecut.