Dupa ce Ziarul de Garda a scris ca perchezitiile de ieri de la CNA si Procuratura Anticoruptie il vizeaza pe procurorul Mihai Ivanov, astazi acesta a declarat ca nu a comis nicio ilegalitate. Anticoruptie.md noteaza ca Ivanov si alti doi ofiteri de la CNA sunt acuzati ca ar fi facut presiuni asupra a doua persoane, invinuite intr-un dosar de estorcare a 200 de mii de euro, ca sa-si recunoasca vina.
Potrivit celor de la anticoruptie.md, Mihai Ivanov nu se afla in sediul procuraturii, cand ofiterii PCCOCS au descins in biroul sau, pentru ca s-ar afla in concediu de boala.
Pentru sursa citata, Ivanov a declarat ca stie despre perchezitiile efectuate ieri, dar afirma ca nu este vizat in niciun dosar si ca nu a comis vreo ilegalitate.
Am incercat sa discutam si noi astazi cu el, dar nu ne-a raspuns la telefon. Pentru anticoruptie.md, Mihai Ivanov a mai declarat ca descinderile s-ar fi facut la comanda adjunctului procurorului general, Ruslan Popov, pentru a-i scapa de pedeapsa pe doi subalterni de-ai sai. Popov neaga acuzatia.
Ruslan POPOV, ADJUNCTUL PROCURORULUI GENERAL: “Domnul Ivanov, daca este procuror, trebuie sa-si dea seama ca in felul acesta face un denunt calomnios, care este pasibil de pedeapsa penala. Nu am nimic comun cu actiunile de urmarire penala, care s-au petrecut la Procuratura Anticoruptie si PCCOCS.”
Iar responsabilii de la PCCOCS spun ca ancheta este in plina desfasurare si ca acum nu ne pot spune de ce s-au efectuat perchezitiile si cine este vizat in dosar. In urma descinderilor de ieri de la Procuratura Anticorutie si CNA, au fost ridicate patru calculatoare si mai multe dispozitive de pastrare a informatiei.