A chemat ambulanta in urma unui acces de astm, iar medicii i-au luat bani si i-au cumparat preparatul necesar si apa, din farmacie, intrucat in ambulanta lipseau. Este confesiunea unei femei despre ceea ce a patit, ieri, cand mergea pe strada si i s-a intamplat nenorocirea. Responsabilii de la spitalului de urgenta neaga acuzatiile si spun ca acest preparat si apa exista in masina ambulantei.
Aseara in jurul orei 18 femeia spune ca venea de la magazin. Sufera de astm de mai bine de 30 de ani, insa ieri, in urma accesului, preparatele pe care le are de fiecare data cu ea in geanta, nu au ajutat-o asa ca a chemat ambulanta.
Eugenia PUIU: "Ei au venit, dar mi-au spus ca nu au preparatul necesar. Mi-au pus altul, dar nu a avut efect. Asa ca le-am dat bani si au mers ei la farmacie."
Femeia mai spune ca medicii de ambulanta au chemat o alta masina la fata locului, care la fel nu avea preparatul. Ea mai sustine ca nici macar apa nu i-au dat, asa ca, medicii au cumparat o sticla tot din banii ei.
Eugenia PUIU: "Soferii stateau si fumau langa mine si le tot spuneam sa nu fumeze ca imi face si mai rau fumul. Daca era noapte si farmaciile nu lucrau ce faceam eu atunci? "
Am mers astazi la Spitalul de Urgenta ca sa obtinem o reactie. Acolo ni s-a spus ca toate ambulantele sunt dotate cu preparate si ca femeia minte.
Am rugat atunci sa ni se deschida o masina de ambulanta ca sa vedem cine minte. Un felcer ne-a deschis usa unei masini in care, anterior, a intrat, in graba, o asistenta medicala. In momentul in care am cerut sa ni se prezinte preparatul dat, medicul a ezitat un pic si s-a intors cu spatele la noi. Din imagini se vede cum acesta baga mana in buzunar si scoate de acolo ceva. Nu se stie insa ce.
Abia dupa asta felcerul se intoarce si ne arata medicamentul. Acesta era intr-o cutie si nu amplasat separat, ca celelalte medicamente din trusa medicala. Am intrebat si de apa iar raspunsul ne-a uimit.
Reprezentantii spitalului ne-au dat asigurari ca toate masinile de ambulanta sunt dotate cu medicamentele necesare.