Steaua nu a fost Steaua la meciul de aseara cu CSMS Iasi. Ros-albastrii au jucat fara nume si sigla, dar si in tricouri de oaspeti, chiar daca se aflau pe propriul teren. S-a intamplat din cauza ca Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a anulat marca.

Publicat:08.12.2014, 13:03


Patronul clubului Gigi Becali a fost lipsit de marca Steaua pentru ca ar fi folosit-o timp de 11 ani fara aprobarea armatei. Astfel, numele si sigla au lipsit de pe tabela de scor a meciului de ieri, iar jucatorii au fost nevoiti sa acopere cu plasture emblema de pe tricou. Mai mult, desi a evoluat acasa, campioana Romaniei a fost obligata sa poarte echipament de deplasare. Discipolii lui Costel Galca nu au aratat un joc grozav in partida cu CSMS Iasi si au invins cu 1 la 0. Szukala a inscris golul victoriei, in prelungiri. La aceeasi faza, portarul oaspetilor, Grahovac l-a faultat pe marcator si a fost eliminat de arbitru.  

Pentru a remedia situatia, sefii clubului trebuie sa ajunga la o intelegere cu Ministerul Apararii Nationale in privinta marcii. O decizie in aceasta privinta este asteptata cel tarziu maine. Steaua conduce in campionat cu 43 de puncte, fiind urmata de CFR Cluj, cu 34. Tot aseara, feroviarii au scos doar un egal in duelul cu Universitatea Craiova, scor 0 la 0. Pe locul 3 in Romania se afla Petrolul, cu 32 de puncte si un meci mai putin jucat.