Locul Moldovei este in UE, iar negocierile de aderare trebuie sa inceapa in acest an. Mesajul a fost transmis de presedintele parlamentului european, care insa a precizat ca e nevoie de implementarea reformelor, in special in domeniul justitiei. Regiunea transnistreana nu este o problema mentru integrarea europeana a Republicii Moldova, a adaugat seful diplomatiei UE, iar presedintele Romaniei a vorbit despre sprijinul pentru tara noastra.

Oficialii straini au sustinut declaratii de presa, nu inainte de a-si exprima gandurile bune legate de tara noasta. Presedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a precizat ca Moldova trebuie sa devina stat membru UE, iar pentru asta e nevoie de reforme in mai multe domenii.

Roberta METSOLA, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN:„Reformele in domeniul justitiei, sigur e nevoie de ele, reforme anticoruptie, de asemenea. Avem nevoie sa vedem mai multa actiune – desigur. Dar deja am vazut destule si sunt optimista.  Fiecare tara are calea sa, sunt pasi diferiti de a accede, nu subestimati procesul de transformare. In momentul cand devii tara candidat la UE, si aici ma refer la acces la programe, acordul referitor la roaming, posibilitate pentru tineri de a studia peste hotare, a lucra sau a calatori. Toate acestea fac diferenta.”

Intrebat de jurnalistii prezenti la Summit daca regiunea transnistreana este o problema in parcursul de integrare a Moldovei in UE, inaltul reprezentat al Uniunii Europene pentru afaceri externe a declarat ca problema conflictului nerezolvat nu poate bloca parcursul european al tarii.

Josep BORRELL, INALTUL REPREZENTANT AL UE PENTRU AFACERI EXTERNE:Parcursul Moldovei de integrare este distinct de ceea ce se intampla in Transnistria. Cipru a devenit membru al Uniunii Europene, avand probleme teritoriale. Moldova, la fel, poate face acest lucru.”

Iar presedintele Romaniei a declarat ca un obiectiv principal al reuniunii a fost lansare mai multor semnale politice pentru Republica Moldova, dar si sprijinul pentru Ucraina, asa incat sa castige razboiul declansat de Rusia.

Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI:„Sunt convins ca sprijinul statelor democratice va continua pentru Republica Moldova, pentru Ucraina. Republica Moldova nu este singura in fata provocarilor carora trebuie sa le faca fata. Romania este alaturi, asa cum am aratat prin fapte concrete cu fiecare ocazie.” 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.