Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Cehiei, Petr Fiala si prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, au sustinut o conferinta de presa la incheierea celui de-al doilea Summit al Comunitatii Politice Europene. 

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Va multumesc ca ne v-ati alaturat astazi aici, in satul Bulboaca la finalul Summitul CPS. Primul summit organizat intr-o tara non-UE si suntem foarte mandri ca am putut sa-i primim pe toti aici. Suntem recunoscatori pentru sprijiul pe care l-am primit, intreaga comuniitate s-a reunit pentru a sustine acest efort.

Astazi aici, la doar 20 km de Ucraina am reunit intregul continent pentru a reafirma hotararea noastra colectiva si ferma de a readuce pacea in Europa. Ne-am aratat puterea si unitatea intr-un moment in care stabilitatea continentului nostru este in pericol. Ne-am aratat ca suntem uniti impotriva celei mai mari agresiuni militare de la al Doilea Razboi Mondial incoacea.

I-am spus presedintelui Zelenski ca vom sta alaturi de Ucraina atata timp de cat va fi nevoie. Ca presedinte a Moldovei stiu ca daca nu ar fi fost rezistenta si curajul Ucrainei propria mea tara ar fi fost amenintata.

Astazi am vorbit despre securitate, nevoia de a proteja continentul european de razboi, amenitari hribride. Am fost cu toti deacord ca ne vom continua eforturile de a continua integrarea continentului nostru printr-o mai mare cooperare strategica, o mai buna conectivitate si mai multe actiuni in materie de relizienta, energie si clima. Ne-am pus deacord sa ne intesificam eforturile comune pentru a consolida rezistanta de securitate si cibernetica a infrastructurii critice europene, inclusiv retele de electricitatea. Masurile noastre comune vor aduce mai aproape familia europeana.”

Pedro SANCHEZ, PRIM-MINISTRUL SPANIEI: „Nu din intamplare am vrut sa organizam acest al doilea Summit aici in Moldova, aceasta demonstreaza speranta intregului continent in privinta acestei tari minunate. Moldova este membra a familiei europene si salutam eforturile pe care le face pentru a deveni membra a UE. Va incurajam in aceste eforturi si va asiguram de intregul nostru sprijin. 

Astazi, ne-am reunit a doua oara dupa prima reuniune de la Praga. Vrem sa transmitem un mesaj de forta de unitate, mai ales in contextul razboiului din Ucraina. Principiile si valorile democratice care stau la baza UE si reguli internationale, sunt puse in pericol din cauza acestei agresiuni si de aceea trebuie sa reactionam toti impreuna.”

Fiala PETR, PRIM-MINISTRUL CEHIEI: „Multumim pentru excelenta organizare. Admir curajul Moldovei, modul in care face fata Rusiei si cum face fata efectelor atacului barbar al Rusiei impotriva Ucrainei. Transmitem din nou un mesaj puternic, un mesaj de sprijin pentru Moldova si Ucraina, ma bucur ca aceasta Comunitate care a fost initiata anul trecut la Praga isi arata fructele. 

Astazi vedem clar ca aceasta Comunitate este un forum important pentru toate tarile europene, membrii comunitatii vor sa coopereze pasnic o ordine internationala bazate pe reguli. La aceasta reuniune demonstram ca suntem puternici si uniti, ca vom apara pacea, cooperarea si securitatea in Europa.

Astazi am discutat trei teme: securitate, energie si conectivitate. Mesele rotunde au fost foarte bine pregatite, am avut o discutie deschisa, directa.”

Comunitatea Politica Europeana este o platforma infiintata anul trecut, in urma invaziei Rusiei in Ucraina, la initiativa presedintelui Frantei Emmanul Macron si intruneste liderii europeni cu scopul de a discuta si a identifica solutii pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea si rezilienta energetica. Prima reuniune a avut loc anul trecut, in Cehia, iar astazi, in Republica Moldova are loc cea de-a doua reuniune. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.