Nu a stat o zi in spital, nu a luat o pastila in viata ei, n-a facut o injectie! Cu o singura exceptie, si acum se bucura de o sanatate de fier. Lucida, cu un auz perfect, pana mai ieri baga ata in ac cu precizie maxima, din prima " lovitura". Iliana Siritianu din Romania are 107 ani.
Nu uita mai nimic, are o memorie mai buna decat nora sa cu o jumatate de veac mai tanara. Ea tine la curent familia cu ce se intampla in tara - aude la radioul pe care il asculta zi si noapte. Pentru ca nu a absolvit nicio clasa, ii scriu si ii citesc stranepotii cu aproape un secol mai tineri. Am rugat-o sa dea un sfat tinerilor, pentru a avea si ei o viata indelungata.
A preferat sa raspunda cu o gluma, asa cum ii este firea: „Mult e ne-bun, mai putin e bun!”. Cu un paharel de tuica zilnic, fara carne, cu mai multe lactate si dulciuri, cu energie din plin pentru munca in gospodarie si incarcata de veselie si gust pentru corectitudine si dreptate, asa a ajuns Iliana Siritianu, din Bosia (Iasi), in al 108-lea an de viata. „N-am fost invatata sa stau”, spune, si nici n-a vrut sa auda de medici. Ca tot omul, a fost si ea racita din cand in cand. Doar atat. „Daca m-a durut capul, am pus cartofi cu spirt, m-am legat la cap si mi-a trecut de fiecare data”. Ajungem sa discutam despre motivele care ar fi putut duce la longevitatea sa. In familia ei n-a trait nimeni mult - nici bunicii, nici parintii, nici cei sapte frati pe care i-a condus la groapa demult, cu decenii in urma. Daca factorul ereditar nu si-a spus cuvantul, atunci alimentatia cu siguranta. „E pretentioasa la mancare, nu mananca orice. Ma pune sa-i fierb des lapte, mananca chisleag (iaurt), branza, smantana, oua, lapte cu cacao, ciocolata, napolitane, biscuiti. Si se da in vant si dupa pufuleti. Iar rachiul trebuie sa fie unul natural, bun, ca sa il accepte”, povesteste nora, scrie jurnalul.ro.
Suparata cu nu mai poate munci
Cand am cautat-o acasa, statea in pat, rezemata de soba, cu un batic aranjat ca turbanul, pe cap. Primul lucru care m-am frapat a fost glasul energic si sigur cu care m-a intampinat. Insa constat ca de cateva luni nu mai poate umbla.
E posibil sa fi facut un mic accident vascular. A cazut, o mana i se invinetise. Dar bratul i s-a refacut. N-a vrut sa mearga la spital. Spunea: „Nu vreau sa ma fac bine, pentru ca trebuie sa mor”.
Insa a trecut si peste acest hop. E nefericita un pic doar pentru ca nu mai poate umbla prin ograda, pe la prasit, iar nora sa trebuie acum sa o ingrijeasca. Are doua pensii: una de veteran si alta de urmas, dar care nu insumeaza nici 300 de lei. Tot timpul a sperat ca statul va face mai mult pentru ea, dar asemenea minune nu a vazut inca.
A trecut cu seninatate peste necazurile vietii: inundatii, ierni geroase, seceta, foamete, iar in acest an pierderea gainilor - omorate toate de o vulpe… A fost iute, energica, de mica. La sase ani muncea in gradina parintilor, iar mai tarziu va fi data exemplu drept „cooperatista” care praseste cel mai bine pe terenurile CAP-ului comunei.