Șeful serviciului rus de informații externe (SVR), Serghei Narîșkin, a reiterat condițiile Moscovei pentru a pune capăt războiului în Ucraina, scrie marți agenția germană de presă DPA, transmite hotnews.ro.

Narîșkin a declarat, potrivit agenției TASS, că Ucraina trebuie să renunțe la ambițiile de a adera la NATO și la teritoriile anexate de Rusia.

„Condițiile unui acord de pace includ un statut liber de arme nucleare, neutru pentru Ucraina, demilitarizarea și denazificarea statului ucrainean și abolirea tuturor legilor discriminatorii adoptate după lovitura de stat din 2014”, a spus Narîșkin, referindu-se la răsturnarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici în urma protestelor prooccidentale, conform Agerpres.

Un acord de pace, a continuat șeful SVR, trebuie să includă de asemenea „recunoașterea suveranității și a granițelor teritoriale ale Federației Ruse – actualele granițe teritoriale”.

După anexarea peninsulei Crimeea în 2014, Rusia a anexat și regiunile ucrainene Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie în urma invaziei lansate în februarie 2022, însă, cu excepția Crimeii, nu controlează în totalitate aceste teritorii.

Pe de altă parte, Narîșkin a salutat faptul că dialogul între Rusia și SUA cu privire la un potențial sfârșit al războiului a fost reluat.

Vorbind cu prilejul unei vizite în capitala Belarusului, Minsk, Narîșkin a mai spus că Rusia și Belarus, țară învecinată și ea cu Polonia, constată o intensificare a activităților NATO la frontierele lor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia și SUA lucrează din greu la găsirea unei soluții pașnice pentru Ucraina, însă el a acuzat Europa că este interesată de continuarea războiului prin livrarea de armament Kievului.

Uniunea Europeană și președintele ucrainean Volodimir Zelenski resping acuzația și insistă că aspiră la „pace prin forță”, amintește DPA.