In urma cu mai putin de un an, ucrainenii asteptau lansarea ofensivei care sa dea o lovitura decisiva armatei ruse si sa elibereze teritoriile pierdute. Acum, la doi ani de la declansarea invaziei rusesti, sperantele pentru o victorie rapida s-au spulberat. Ce s-a intamplat?
Sperantele ca armata ucraineana va reusi o victorie de rasunet impotriva fortelor de invazie nu erau nefondate. Ucraina intra in anul 2023 cu amintirea proaspata a unor reusite remarcabile impotriva fortelor lui Vladimir Putin.
Dupa ocuparea Severodonetului la sfarsitul lui iunie 2022 si a Liscianskului la inceputul lui iulie, fortele rusesti au suferit o serie de regrese umilitoare. Prima dintre ele, retragerea „in semn de bunavointa” a rusilor de pe Insula Serpilor, a avut loc pe 30 iunie 2022, intre cele doua victorii inregistrate de Moscova pe frontul din estul Ucrainei.
Apoi, pe 10 septembrie, apareau primele informatii despre prabusirea catastrofala a frontului rusesc din regiunea Harkov aflata in nord-estul Ucrainei, unde o ofensiva de amploare redusa a Kievului a luat prin surprindere totala fortele de invazie si a dus la caderea liniilor lor de aparare ca un castel de nisip.
Pe 1 octombrie a urmat si eliberarea orasului Liman din regiunea Donetk, o umilinta cu atat mai mare pentru Kremlin incat ea avea loc la doar o zi dupa ce presedintele Vladimir Putin proclama in cadrul unei ceremonii grandioase organizate la Moscova anexarea tuturor regiunilor ucrainene ocupate de trupele sale, precum si a teritoriilor lor care nu se aflau sub controlul fortelor rusesti.
Prologul ofensivei ucrainene
Ultima lovitura si probabil cea mai dureroasa pentru Moscova, dupa esecul de a cuceri Kievul in primele saptamani ale razboiului, a venit in noiembrie 2022, cand ministrul rus al apararii Serghei Soigu ordona abandonarea malului de vest al raului Nipru in regiunea Herson, unde se afla si sediul administrativ al regiunii.
In pofida inaintarilor rapide din primul stadiu al invaziei si a regreselor ucrainene ulterioare, orasul Herson ramane pana in ziua de azi singura capitala regionala a Ucrainei pe care trupele rusesti au reusit sa o ocupe temporar.
Iarna care a urmat a fost marcata de atacurile masive ale Rusiei impotriva infrastructurii energetice si a oraselor ucrainene. Desi dureroase pentru civilii ucraineni, ele au fost pe larg privite drept o noua dovada a incapacitatii fortelor Moscovei de a obtine o victorie pe campul de lupta dupa pierderile uriase din primele luni ale razboiului.
Armata rusa nu poate castiga pe front, asa ca fortele lui Putin terorizeaza civilii ucraineni, afirmau la momentul respectiv nu doar politicienii de la Kiev, ci si numerosi oficiali si analisti militari occidentali. Iar pe front, la Bahmut, aparatorii ucraineni rezistau eroic in fata asalturilor necontenite ale mercenarilor Wagner si, ulterior, si ale fortelor ruse regulate.
In batalia pentru acest oras din estul Ucrainei, devenit un „tocator de carne”, si-au pierdut viata zeci de mii de soldati rusi. Bahmutul avea sa cada in data de 20 mai 2023, dupa mai bine de 9 luni de lupte in care si ucrainenii au suferit pierderi grele.
In conditiile in care in primavara anului trecut au aparut informatii potrivit carora generalii sai ar fi inclinat mai degraba inspre o retragere, presedintele Volodimir Zelenski a declarat in mod repetat ca orasul trebuie aparat intrucat luptele de acolo epuizeaza capacitatile ofensive ale armatei ruse si o slabesc in ansamblul sau, iar pierderea Bahmutului ar putea deschide drumul catre alte localitati importante din Ucraina.
Privind in retrospectiva, probabil cel mai mare semn de intrebare legat de ofensiva esuata a Ucrainei tine de decizia liderilor de la Kiev de a o amana cu luni de zile. Treptat, marea ofensiva de primavara pentru recuperarea teritoriilor pierdute a tot fost tergiversata pana cand au aparut inclusiv speculatii potrivit carora Kievul ar ezita sa isi arunce in lupta fortele intr-o ofensiva pe scara larga.
Ofensiva de primavara a Kievului a devenit una de vara
Presedintele Zelenski si alti oficiali de rang inalt de la Kiev au justificat decalarea ofensivei prin lentoarea Occidentului de a furniza Ucrainei tehnica de lupta de care fortele sale armate aveau nevoie pentru o astfel de operatiune.
Marea Britanie a fost primul partener al Ucrainei care a anuntat oficial pe 16 ianuarie 2023 ca ii va trimite tancuri grele de lupta, ministrul apararii de la Londra precizand atunci ca va fi vorba de 14 tancuri Challenger 2.
Cancelarul german Olaf Scholz a anuntat si el pe 25 ianuarie ca guvernul sau a aprobat livrarea catre Kiev a unui pluton de tancuri Leopard 2, modelul pe care comandamentul militar al Ucrainei il cerea de la inceputul razboiului din cauza numarului mare de astfel de vehicule de lupta disponibile in Europa si a fiabilitatii sale recunoscute.
Decizia guvernului german a venit la doua zile dupa ce Polonia, tara care a militat puternic pentru aprovizionarea Ucrainei cu echipamentele militare de care are nevoie, a amenintat ca va livra Kievului tancuri Leopard 2 din propriile efective chiar si cu riscul de a incalca regulamentele NATO privind achizitiile si exporturile de armament.
Scholz ar fi cedat abia dupa ce presedintele american Joe Biden i-a dat garantii ca si administratia sa va aproba livrarea de tancuri Abrams catre Ucraina. Biden a facut anuntul oficial in aceeasi zi cu cancelarul german.
Ulterior, alte state au anuntat la randul lor ca vor trimite armatei ucrainene din tancurile Leopard pe care le au. Insa livrarile nu s-au facut peste noapte iar Ucraina a avut nevoie de luni de zile pentru a-si instrui tanchistii sa opereze vehiculele de lupta puse la dispozitie si a asteptat de asemenea si finalizarea instructiei din Occident pentru cat mai multe din trupele sale.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirma pe 27 aprilie ca Ucraina are capacitatile militare necesare pentru a-si recupera teritoriul. „Peste 98% din vehiculele de lupta promise Ucrainei au fost livrate”, detalia Stoltenberg - peste 1.550 de vehicule blindate, 230 tancuri si alte echipamente si „cantitati vaste de munitie”.
Conducerea de la Kiev a mai asteptat insa cel putin o luna pentru finalizarea pregatirilor si lansarea ofensivei. In contextul „beznei” informationale impuse de Kiev pentru a nu oferi comandamentului de la Moscova indicii despre actiunile trupelor sale, primele zvonuri despre o operatiune pe scara larga a fortelor ucrainene in sudul tarii au aparut in primele zile ale lui iunie.
Zelenski a confirmat pe 10 iunie ca indelung asteptata ofensiva a inceput.
Liniile de aparare construite de rusi s-au dovedit mai puternice decat se astepta oricine
In ce masura amanarea ofensivei de catre Kiev a afectat deznodamantul sau final va fi probabil un subiect care va fi analizat si dezbatut timp de ani de zile de serviciile de informatii si teoreticienii militari.
Una dintre putinele certitudini este ca primele imagini realizate din satelit cu faimosii „dinti de dragon” amplasati de armata rusa de-a lungul frontului au aparut inca de pe 12 octombrie 2022, cu aproape 6 luni inaintea inceputului primaverii lui 2023.
Altfel spus, armata rusa a avut la dispozitie cel putin jumatate de an pentru a pune la punct „Linia Surovikin”, botezata dupa generalul care a ordonat construirea sa, inainte de cea mai timpurie data posibila pentru o ofensiva de primavara a Kievului.
Chiar daca Kremlinul l-a „decapitat ulterior” pe Surovikin, comandantul general al fortelor de invazie intre 11 octombrie 2022 si 11 ianuarie 2023, din cauza suspiciunilor ca ar fi sustinut marsul catre Moscova al mercenarilor Wagner, linia defensiva construita la instructiunile acestuia a rezistat in cele din urma ofensivei ucrainene.
Putini au fost insa cei care se asteptau la acest lucru, primele semne de ingrijorare exprimate vocal aparand abia dupa ce a devenit evident ca ofensiva ucraineana nu decurge conform programului.
De exemplu, generalul australian in retragere Mick Ryan, unul dintre cei mai cunoscuti analisti ai razboiului din Ucraina, declara in comentarii facute pentru The Economist pe 30 iunie ca liniile rusesti „sunt mult mai complexe si mortale decat cele cu care s-au confruntat orice forte armate in ultimii aproape 80 de ani”.
Zalujnii, despre ofensiva care nu functiona: „La inceput am crezut ca e ceva in neregula cu comandantii nostri, apoi m-am gandit ca poate soldatii nostri nu sunt buni”
Fortele ucrainene s-au confruntat in timpul ofensivei din sudul tarii cu o combinatie letala de elemente: milioane de mine care incetinesc dramatic actiunile ofensive, drone de supraveghere care pot transmite pozitiile catre artileristii rusi, drone kamikaze ce pot avaria vehiculele de lupta primite din Occident, sisteme de razboi electronic care dezactiveaza dronele ucrainene, toate acestea conlucrand pentru a oferi sprijin aparatorilor rusi din transeele si pozitiile fortificate.
Generalul Valeri Zalujnii, fostul comandant-sef al armatei ucrainene, a explicat la randul sau intr-un interviu si editorial de opinie separat pe care The Economist le-a publicat la inceputul lunii noiembrie cum au decurs lucrurile pe teren, comparativ cu planurile facute pentru ofensiva impreuna cu lideri militari din Occident.
„Daca va uitati in manuale NATO si pe calculele matematice pe care le-am facut in planificarea contraofensivei, patru luni ar fi trebuit sa fie suficiente pentru ca sa ajungem in Crimeea, sa luptam in Crimeea, sa ne intoarcem din Crimeea si sa intram si sa iesim din nou”, a declarat el.
„La inceput am crezut ca e ceva in neregula cu comandantii nostri, asa ca i-am schimbat pe unii dintre ei. Apoi m-am gandit ca poate soldatii nostri nu sunt buni, asa ca am facut transferuri de soldati in unele brigazi”, a mai relatat Zalujnii, adaugand insa ca nici aceste schimbari nu au dat rezultat.
Comandamentul de la Moscova a invatat din greselile sale
Insa rezilienta de care a dat dovada armata rusa nu se poate explica doar prin prisma liniilor defensive puternice pe care inginerii si militarii sai le-au construit.
Probabil cel mai mare atu pe care Ucraina l-a pierdut inaintea ofensivei sale a fost superioritatea covarsitoare la capitolul drone. Armata rusa a pornit la razboi aproape fara niciun fel de echipamente de acest fel, un lucru care a fost aspru criticat inclusiv de catre Igor Ghirkin, fostul comandant al separatistilor pro-rusi din Donbas, in unul dintre primele sale atacuri la adresa comandamentului militar de la Moscova.
Intr-un mesaj publicat pe 28 iulie 2022, la doar cateva luni dupa inceperea invaziei, Ghirkin afirma despre ministrul rus al apararii Serghei Soigu ca este bun doar la „crescut reni si taiat lemne”, o referinta la originile sale siberiene, criticand in termeni duri faptul ca acesta nu a prevazut necesitatea dronelor pe campul de lupta modern si sugerand ca el sa fie „dat la schimb” cu ministrul apararii din Iran.
In pofida sanctiunilor impuse de Occident si alte tari aliate cu acesta in ceea ce priveste exporturile de echipamente electronice catre Rusia, industria rusa de armament a reusit anul trecut sa isi sporeasca dramatic productia de drone, atat in ceea ce priveste aeronavele fara pilot de recunoastere si supraveghere, cat si cele de tip „kamikaze”.
„Problema consta in faptul ca noi vedem tot ce face inamicul, iar ei vad tot ce facem noi. Pentru a iesi din acest impas, avem nevoie de ceva nou”, declara generalul Zalujnii in comentariile sale pentru The Economist. Generalul Yuri Baluievski, un fost sef al Statului Major de la Moscova, a prezentat concluzii asemanatoare in recenzia unei carti despre tehnica militara folosita de fortele rusesti din Ucraina .
„In final, aeronavele fara pilot au cucerit rapid si netagaduit spatiul aerian. Cerul a fost umplut de 'nori' de quadcoptere si drone FPV care vaneaza aproape fiecare infanterist. Revolutia fara pilot a oferit o transparenta fara precedent asupra campului de lupta si a inceput sa inghesuie artileria”, a scris el pentru cartea Algoritmi de Foc si Otel”, publicata anul acesta in Rusia.
Iar la acest capitol rusii sunt ajutati si de faptul ca stau mai bine in ceea ce priveste sistemele de razboi electronic. „Din pacate, ocupantii ne-au luat-o cu mult inainte in aceasta privinta. Nu trebuie sa dobori o drona cu rachete antiaeriene sau tunuri antiaeriene. Poti pur si simplu sa o fortezi sa aterizeze, sa o interceptezi cu ajutorul razboiului electronic”, a explicat colonelul Yurii Inhat, purtatorul de cuvant al fortelor aeriene ale Ucrainei, in data de 25 iulie a anului trecut, in plina ofensiva a Kievului.
„Rusia are astazi sisteme puternice care interfereaza cu activitatea fortelor noastre de aparare. Are destule astfel de sisteme. Ucraina a facut progrese in razboiul electronic, dar am inceput tarziu, ar fi trebuit sa dezvoltam [acest domeniu] mai devreme”, a adaugat Inhat el in cadrul unor comentarii televizate.
O alta situatie resimtita pe front din nou de trupele ucrainene atat in timpul ofensivei de vara, cat si in lunile care i-au urmat, a fost superioritatea Rusiei la productia de proiectile si alte munitii. The New York Times nota intr-un amplu reportaj publicat in septembrie anul trecut, dupa discutii cu oficiali de la Kiev si din Occident, ca industria rusa de armament a ajuns sa produca mai multa munitie decat toate tarile NATO la un loc.
De exemplu, Kusti Salm, un oficial din cadrul ministerului eston al apararii, a declarat pentru NYT ca estimeaza ca, per total, productia de munitie a Rusiei era la momentul respectiv de 7 ori mai mare decat cea a Occidentului.
Alti oficiali din NATO au declarat cu alte ocazii, deschis sau sub conditia anonimitatii, ca industria de armament din Occident pur si simplu nu era pregatita sa faca fata sustinerii unui razboi cu un asemenea consum de proiectile si alte munitii precum cel din Ucraina.
Probabil nimic nu este mai graitor in acest sens decat faptul ca Pentagonul a convins Casa Alba inca de la inceputul lunii iulie de necesitatea trimiterii de munitii cu dispersie armatei ucrainene pe fondul golirii depozitelor americane de proiectile cu calibrul de 155 de milimetri, folosite de majoritatea sistemelor grele de armament primite de Kiev din partea tarilor NATO.
Asistenta pentru Ucraina schioapata in Occident in timp ce Rusia primeste tot mai mult ajutor
Situatia cu proiectilele e emblematica si pentru o stare de fapt pe care Ucraina a resimtit-o tot mai acut in ultimele luni: in timp ce noi pachete de asistenta necesare fortelor sale armate fac tot mai mult subiectul disputelor politice din Occident, Moscova continua sa primeasca sprijin tacit sau deschis din partea aliatilor sai pentru efortul de razboi.
Imagini realizate din satelit la inceputul lunii octombrie au aratat un numar fara precedent in ultimii ani de trenuri de marfa nord-coreene pregatite sa treaca in Rusia. La cateva zile dupa aparitia acestor imagini, John Kirby, purtatorul de cuvant pentru probleme de securitate nationala al presedintelui Joe Biden, a declarat ca „peste o mie de containere” de echipamente militare si munitii au fost livrate Rusiei de catre Coreea de Nord.
„Acest parteneriat militar in crestere intre Coreea de Nord si Rusia, inclusiv prin transferuri de tehnologie (...) ameninta stabilitatea regiunii si regimul international de neproliferare”, a adaugat el. Mai tarziu in cursul lunii octombrie pe retelele de socializare au aparut si fotografii care aratau ca unitati de artilerie rusesti din Ucraina au primit munitie de productie nord-coreeana.
Luna trecuta au aparut si primele dovezi ca Rusia a folosit rachete produse in Coreea de Nord pentru a ataca Ucraina. Intr-un interviu acordat peste cateva saptamani, seful Directoratului Principal de Informatii al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, afirma ca regimul lui Kim Jong Un a ajuns cel mai mare furnizor de arme al Rusiei.
Asistenta acordata de Coreea de Nord Rusiei reprezinta o evolutie noua, ea adaugandu-se ajutorului primit de Moscova de la Iran, care a ajutat-o cu drone si lansarea productiei de aeronave fara pilot, si China, un pion central in eludarea sanctiunilor occidentale de catre companiile rusesti.
Mai recent, surse Reuters spun ca Iranul ar fi furnizat deja Rusiei aproximativ 400 de rachete balistice capabile sa loveasca tinte la o distanta cuprinsa intre 300 si 700 km.
La aproximativ o saptamana dupa aparitia primelor imagini cu trenurile de marfa pregatite de Coreea de Nord pentru a transfera echipamente in Rusia, ajutorul pregatit de Uniunea Europeana pentru Kiev se bloca in Consiliul European dupa ce premierul Viktor Orban a folosit dreptul de veto al Ungariei pentru a respinge pachetul multianual de 50 de miliarde de dolari pus la punct de Comisia Europeana.
Cateva zile mai tarziu, pe 19 decembrie, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski declara intr-un discurs adresat natiunii ca este convins ca Statele Unite nu vor „trada” Ucraina in conditiile in care pachetul de asistenta externa propus de Casa Alba inca de pe 20 octombrie inca era blocat in Congres. Pachetul prevedea 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Comentariile sale au venit la o saptamana dupa ce a efectuat o vizita la Washington pentru a pleda in persoana in fata congresmenilor pentru deblocarea acestui pachet de ajutor.
La exact o zi dupa ce Zelenski le dadea asigurari compatriotilor sai ca SUA nu vor „trada”, negociatorii republicani si democrati din Congres anuntau ca nu au reusit sa ajunga la un acord privind pachetul de asistenta, consfintind practic faptul ca el nu va fi aprobat inainte ca legislativul american sa intre in vacanta pana la inceputul acestui an.
Cinci zile mai tarziu, Serghei Soigu il informa personal pe Vladimir Putin ca fortele rusesti au cucerit orasul Mariinka din regiunea Donetk, prima victorie importanta a armatei ruse dupa cucerirea Bahmutului la sfarsitul primaverii anului trecut.
In timp ce UE a trecut in cele din urma peste opozitia lui Viktor Orban si a aprobat pachetul sau de asistenta pentru Ucraina in data de 1 februarie, cel american, mult mai important pentru Kiev pe termen scurt, ramane blocat in Congresul de la Washington, unde republicanii l-au transformat in tema de campanie pentru alegerile prezidentiale si legislative ce vor avea loc in SUA in noiembrie.
Armata ucraineana a trecut din nou la defensiva
In acest conditii, armata rusa a preluat ferm initiativa pe front inca de la sfarsitul anului trecut, revenindu-se intr-o mare masura in situatia din vara lui 2022, cand trupele rusesti avansau lent dar sistematic, „tocand” constant trupele ucrainene datorita superioritatii lor in materie de artilerie.
Mai grav decat asta insa este faptul ca penuria de proiectile a armatei ucrainene pare sa se acutizeze de la o zi la alta, o situatie despre care au relatat recent numeroase surse media occidentale si din Ucraina. De exemplu, CNN arata la sfarsitul lunii ianuarie ca unele din obuzierele performante trimise de SUA Ucrainei au ajuns sa fie „tinute pe margine” din cauza lipsei de munitie.
In momentul de fata conducerea de la Kiev nu poate sa faca prea multe decat sa astepte sosirea noilor ajutoare occidentale si sa isi puna sperantele in controversata lege a mobilizarii redactata recent de guvern va putea suplini pierderile de trupe.
La fel ca Rusia, Ucraina si-a pierdut cei mai buni soldati in primele luni ale razboiului si probabil o buna parte din cei instruiti in tarile NATO in timpul ofensivei de vara trecuta. In armata ucraineana varsta medie a militarilor a ajuns la peste 40 de ani.
Pana cand asteptarile se vor transforma in realitate, generalul Oleksandr Sirski, noul comandant-sef al armatei ucrainene, a explicat cum vor sta lucrurile in perioada urmatoare.
„Am trecut de la actiuni ofensive la o operatiune defensiva. Obiectivul operatiunii noastre este sa epuizam inamicul, sa ii provocam pierderi maxime folosindu-ne de fortificatiile noastre, atuurile noastre tehnice, aeronavele fara pilot, sistemele de razboi electronic si mentinerea liniilor defensive pregatite”, a declarat el intr-un interviu acordat ZDF pe 13 februarie, primul de cand a preluat comanda.
„Totul se bazeaza pe faptul ca trebuie sa punem capat razboiului prin ajungerea la granitele noastre. Alte optiuni nu sunt luate in calcul fiindca pur si simplu nu avem o alta cale de iesire”, a subliniat el. La cateva zile dupa, armata ucraineana se retragea din Avdiivka, localitatea din apropiere de Donetk unde rusii duceau un asalt continuu inca din luna octombrie si unde ar fi pierdut zeci de mii de militari.
Desi a trecut mai putin de un an de cand Kievul si-a lansat ofensiva in care si-a pus atatea sperante, perspectivele unei infrangeri decisive a armatei ruse pe front par acum deja doar o amintire indepartata.