O istorie incredibilă de supraviețuire pe frontul din Ucraina. Un militar a rezistat singur într-un adăpost improvizat timp de un an și patru luni, lângă Kupyansk, amenințat permanent de dronele rusești. Grav rănit, a ajuns să-și amputeze singur un picior. După luni întregi de suferință, el a fost evacuat cu ajutorul unei drone modificate special. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional. 

„Deja mă consideram mort. Știți ce vreau să spun. Au fost 491 de zile în care am fost practic singur.” 

De pe patul de spital, Konstantin Vlasenko își amintește prin ce a trecut în cele 491 de zile în care a rămas singur pe front. Avea un adăpost improvizat într-o conductă de beton, dar, după ce camaradul său a fost ucis, a rămas izolat, sub amenințarea constantă a dronelor rusești. Colegii au încercat să ajungă la el, însă unii au murit înainte să-l poată salva.

„Au murit în drum spre mine. Nu au mai ajuns la mine.”

Rănit grav la ambele picioare, militarul a ajuns într-un punct în care trebuia să ia o decizie cumplită. Una dintre răni era atât de gravă, încât și-a amputat singur laba piciorului.

„Au fost momente cumplite când mi-am amputat singur piciorul. Trebuia să fac asta. Piciorul mă împiedica să mă mișc. Nu mai putea fi salvat.”

În tot acest timp, camarazii îi trimiteau provizii cu dronele. Salvarea a venit după luni de pregătiri. Cum accesul terestru devenise prea periculos, armata ucraineană a adaptat o dronă capabilă să-l transporte până într-o zonă sigură. Vlasenko este primul militar evacuat direct de pe front cu ajutorul unei drone aeriene.

După 491 de zile de izolare, militarul a ajuns în siguranță și speră să-și revadă familia.