O alertă aeriană care avertiza asupra unui posibil atac cu rachete rusești a răsunat marți în Kiev, în timpul vizitei șefului NATO, Mark Rutte, în capitala ucraineană, au relatat jurnaliști AFP aflați la fața locului, potrivit The Guardian, transmite hotnews.ro.
Forțele aeriene ucrainene au avertizat că există o „amenințare cu rachetă balistică”.
Rusia a lansat un număr record de astfel de rachete asupra Ucrainei într-un atac masiv desfășurat pe parcursul nopții, care a lăsat fără încălzire și electricitate sute de mii de oameni, în condițiile în care temperaturile au coborât sub minus 20 de grade Celsius.
Șeful NATO a declarat marți la Kiev că atacul masiv al Rusiei asupra sistemului energetic al Ucrainei, din cursul dimineții, după o pauză de patru zile a bombardamentelor, demonstrează lipsa de interes a Kremlinului față de procesul de pace, potrivit agențiilor de presă EFE și Agerpres.
„Președintele (american Donald, n.r.) Trump și echipa sa încearcă să oprească această vărsare de sânge. Este clar că Ucraina este gata să sprijine acest lucru. S-au făcut progrese, dar Rusia continuă să atace. Cel mai recent atac a avut loc aseară. Acest lucru arată că nu sunt serioși în ceea ce privește pacea”, a apreciat Rutte în discursul său adresat parlamentului ucrainean la scurt timp după sosirea la Kiev.
Negociatori din Ucraina, Rusia și Statele Unite urmează să organizeze a doua rundă de discuții trilaterale miercuri și joi în Emiratele Arabe Unite. Aceste discuții au început luna trecută în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi.
În discursul său, Rutte a afirmat că economia rusă suferă efectele sancțiunilor occidentale, în ciuda sprijinului pe care Kremlinul îl primește din partea Chinei, Coreei de Nord și Iranului.
Zelenski a postat o înregistrare video în care apare alături de Rutte în timp ce aprind lumânări și aduc un omagiu apărătorilor ucraineni căzuți lângă memorialul național din Piața Independenței din Kiev.
Vizita lui Rutte nu a fost anunțată în prealabil, așa cum se întâmplă de obicei din motive de securitate atunci când oficiali de rang înalt din instituții internaționale, șefi de stat sau de guvern călătoresc în țara invadată de Rusia.
Deplasarea secretarului general al NATO are loc în contextul în care ministrul energiei ucrainean, Denîs Șmîgal, a acuzat Moscova de tentativă de „genocid de iarnă” pe fondul atacurilor la scară largă asupra infrastructurii energetice a țării, punând capăt unei pauze de câteva zile, relatează dpa.

