Dictatorul bielorus Alexandr Lukasenko a declarat ca tara sa participa la „operatiunea militara speciala” a Rusiei in Ucraina, dar fara sa isi trimita armata in tara vecina, relateaza TASS.

„In ceea ce priveste participarea noastra la operatiunea militara speciala din Ucraina, participam acolo. Nu o ascundem. Dar nu ucidem pe nimeni. Nu ne trimitem armata nicaieri. Nu ne incalcam obligatiile”, a declarat aceta marti la o intalnire pe probleme de securitate militara de la Misk.

El a mai spus ca obiectivul participarii tarii sale la razboiul declansat de Vladimir Putin pe 24 februarie este „in primul rand de a preveni raspandirea acestui conflict pe teritoriul Belarusului, in primul rand”.

Potrivit agentiei Belta, Lukasenko a mai sustinut ca al doilea obiectiv al participarii Belarusului la conflict este „pentru a preveni loviturile impotriva Belarusului sub pretextul unei operatiuni militare speciale a Poloniei, Lituaniei si Letoniei”.

„Dupa cum am spus, nimeni nu va trage in spatele rusilor de pe teritoriul bielorus. Aceasta este participarea noastra”, a mai afirmat acesta cu referire la o declaratie pe care a facut-o in luna martie cand a avertizat ca armata bielorusa trebuie sa impedice „un atac din spate” asupra fortelor rusesti pe care Putin le-a trimis in Ucraina.

Lukasenko se plange ca Ucraina isi apara granita cu Belarusul

Dictatorul de la Minsk a mai amintit marti ca Ucraina era ingrijorata de posibilitatea intrarii Belarusului in lupte, dar ca Kievul a fost cel care a trimis un grup de pana la 15 mii de militari la granita republicii.

„[Ucraina] intr-un cuvant, nu doar s-a baricadat, ci si-a construit un zid. Ea efectueaza constant recunoasteri optice, radio-electronice, radio-tehnice ale teritoriului nostru, trupelor, obiectivelor”, a afirmat el, acuzand ca dronele ucrainene incalca „adesea” granita de stat a Belarusului.

„Exista provocari constante la granita”, a mai sustinut acesta.

Desi a permis trupelor rusesti sa foloseasca bazele aeriene bieloruse si sa atace Ucraina de pe teritoriul sau inca din prima zi a razboiului, aceasta pare a fi prima data cand Alexandr Lukasenko recunoaste deschis ca participa la conflict.

Statele occidentale au impus mai multe sanctiuni impotriva regimului sau si a economiei bieloruse dupa izbucnirea razboiului la sfarsitul lui februarie. Belarus a intrat in incapacitate de plata la jumatatea lunii iulie, la cateva saptamani dupa Rusia.

Centrul de Analiza Politica Europeana nota intr-o ampla analiza publicata la sfarsitul lunii august ca principalele motive pentru care Lukasenko a rezistat presiunior facute de Vladimir Putin sa participe si militar la razboi tin de dimensiunea armatei bieloruse si a faptului ca aceasta este necesara sa il protejeze pe dictator pe plan intern.

Sursa: