Serviciile de informatii militare ucrainene au difuzat luni datele personale ale circa 1.600 de soldati rusi care au actionat in localitatea Bucha din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data nasterii si gradul militar. 

Lista corespunde soldatilor din a 64-a brigada motorizata a armatei ruse, acuzata de Kiev ca este implicata in uciderea a sute civili in orasul Bucha. Imagini filmate dupa retragerea trupelor ruse arata civili morti pe strazi, unii dintre ei cu mainile legate sau ingropati in gropi comune, potrivit EFE, citata de Agerpres.

Brigada a sosit in Ucraina din satul Knyaze-Volkonskoye, regiunea Habarovsk, de la granita Rusiei cu China si Coreea de Nord. Unitatea 51460 a fost stationata in Bucha, o confirma si activistii de la proiectul InformNapalm, care au publicat si ei datele personale ale comandantului si ale ”soldatilor sai asasini si violatori”. In imaginile postate online, cativa soldati ai batalionului flutura un steag al republicii Sacha - sau Yakutia - care se afla in estul Siberiei. „Am reusit sa gasim si adresa de domiciliu a calaului rus”, au scris activistii InformNapalm, dezvaluind adresa acestuia de email - din care s-a dedus ca Omurbekov are 40 de ani - si numarul sau de telefon. 

Informatiile par sa provina de pe o lista (partiala) cu numele si datele personale a 120.000 de militari rusi dislocati in Ucraina publicata pe 1 martie de ziarul ucrainean Pravda. In zona, au mai fost stationati soldati din Brigada a 5-a a Districtului Militar de Est, ai Regimentului 331, Divizia 98 Aeropurtata. Informatiile au fost publicate pe Twitter si de un consilier al presedintelui Zelenski, Arestovych.

„Nu este o operatiune militara speciala.Acesta este genocid”, a spus de la Bucha Vladimir Kliciko, fost boxer si fratele primarului Kievului, Vitali. Un raport al Human Rights Watch confirma aparente crime de razboi in zonele controlate de rusi, in regiunile Cernihiv, Harkov si Kiev: violuri, executii rapide, in masa, violente, amenintari la adresa civililor, episoade documentate intre 27 februarie si 14 martie, potrivit Corriere della Sera.

Daca in trecut era greu sa reconstruiesti la cald dinamica unei crime de razboi, in acest conflict „ceata” care invaluie in mod normal luptele s-a limpezit: totul este public, vizibil prin imagini din satelit, retele de socializare, date open source si strangere de informatii. Unele dintre ele pot fi insa inselatoare si trebuie analizate si verificate cu prudenta: rolul lui Omurbekov si al oamenilor sai care au venit din Orientul Indepartat ca sa lupte in Ucraina trebuie confirmat. Ramane insa surprinzator cum a fost dezvaluita in cateva ore unitatea rusa care opera la Bucha inainte de retragerea din 30 martie, scrie Corriere della Sera.

Ucraina a deschis o investigatie si impreuna cu statele occidentale acuza Rusia de posibile crime de razboi, in timp ce Moscova afirma ca este o ''inscenare'' si o ''provocare din partea Ucrainei'' si neaga ca ar fi ucis civili. Potrivit Rusiei, trupele sale au parasit complet orasul Bucha pe 30 martie, in ziua urmatoare primarul acestuia a confirmat ca in oras nu mai erau soldati rusi, fara ca el sa spuna ceva despre civili ucisi, iar "dovezile crimelor" au aparut abia in a patra zi dupa retragerea trupelor ruse, cand angajatii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns in oras.

Conform purtatorului de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, specialistii Ministerului rus al Apararii ''au gasit dovezi ale falsificarii imaginilor si alte falsuri'' in secventele video publicate. Comitetul rus de investigatie a anuntat luni deschiderea unei anchete asupra raspandirii de informatii false cu privire la crimele de la Bucha. 

Sursa: