Trupele ruse isi continua inaintarea printre ruinele orasului Mariinka din regiunea ucraineana Donetk si incearca sa inchida cercul in jurul orasului Avdiivka pentru a-si extinde teritoriul pe care-l controleaza in estul Ucrainei, unde armata ucraineana se pregateste pentru o lunga rezistenta dupa esecul contraofensivei sale, in timp ce Kievul nu mai este sigur pe continuarea ajutorului militar si financiar occidental la nivelul oferit pana in prezent de cand a inceput invazia rusa, consemneaza miercuri AFP, EFE si Agerpres, citate de hotnews.ro.
Potrivit serviciului militar de informatii britanic, orasul Mariinka se afla in mare parte sub controlul trupelor ruse, dar este complet in ruine dupa luptele desfasurate in aceasta localitate ce avea circa 10.000 de locuitori inainte de razboi si care se afla pe linia frontului inca din anul 2014, cand a avut loc primul conflict armat cu separatistii pro-rusi din vestul Ucrainei.
In raportul sau de miercuri privind evolutia frontului, Statul Major ucrainean semnaleaza ca zona cea mai fierbinte ramane Avdiivka, oras pe care trupele ruse incearca sa-l incercuiasca din octombrie. Nici ariergarda ucraineana nu a fost scutita de atacurile armatei ruse, care a lansat zeci de drone noaptea trecuta, lovind tinte in regiunea central-vestica Hmelnitki.
„Ucraina nu are suficienti soldati, in timp ce Rusia nu are probleme aici”
Dar pe ansamblu frontul se afla in impas, fara sa se intrevada pe termen scurt vreo solutie tactica prin care armata ucraineana sa poata strapunge liniile rusesti, dupa contraofensiva in care a eliberat doar o mana de sate, insa a pierdut multe efective si echipamente, provocand in prezent indoieli in randul unor politicieni occidentali asupra utilitatii continuarii ajutorului occidental. Totusi, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care miercuri a spus ca Ucraina nu are alternativa la victorie in acest razboi, sustine ca-l poate castiga daca primeste in continuare din partea Occidentului sprijinul financiar si militar pe care-l cere.
Insa, „chiar sub perfuzia continua a Occidentului, Ucraina nu are suficienti soldati, in timp ce aici Rusia nu are probleme”, explica pentru France Presse un inalt responsabil militar european din cadrul NATO. Acesta remarca de asemenea ca „in ciclurile de instructie (oferita de NATO soldatilor ucraineni) se prezinta de acum inainte persoane cu varste mai mari”.
„Acum trebuie sa ne intelegem cu Zelenski, sa-l facem sa renunte la pozitia sa destul de inclinata spre a merge pana la capat. Nimeni nu spune asta oficial, dar eu cred ca este oarecum ceea ce se pregateste”, comenteaza acelasi responsabil din NATO.
Blocaj pe front, blocaj in furnizarea ajutorului militar, Zelenski criticat
Blocajul de pe front recunoscut in noiembrie de comandantul-sef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnii, si incertitudinea asupra continuarii sustinerii militare si financiare din partea SUA si a UE au inceput sa-i aduca lui Zelenski critici si pe plan intern. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, un vechi adversar politic al sau, l-a acuzat ca vinde o naratiune excesiv de „euforica” a evolutiei razboiului, in contrast cu realismul lui Zalujnii, ale carui concluzii despre intrarea conflictului intr-o etapa „pozitionala” nu au fost acceptate de liderul de Kiev.
Acesta din urma si-a anulat marti fara explicatii un discurs pe care urma sa-l sustina prin videoconferinta in Congresul SUA pentru a incerca sa obtina un ajutor financiar de 61,4 miliarde de dolari cerut de presedintele democrat Joe Biden pentru Ucraina, ajutor blocat de republicani intrucat democratii refuza inasprirea politicii impotriva migratiei ilegale, existand insa si unii congresmeni republicani ce se opun oricum continuarii acestui ajutor.
Si UE este asteptata sa se pronunte, la summitul european de saptamana viitoare, asupra unui nou ajutor financiar destinat Ucrainei, in valoare de 50 de miliarde de euro pentru urmatorii patru ani, dar deocamdata nu este intrunita unanimitatea necesara din cauza refuzului Ungariei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


