Serviciile ucrainene de informatii au reusit sa intercepteze constant comunicatiile fortelor rusesti care au invadat Ucraina bazandu-se atat pe neglijenta acestora in utilizarea unor canale nesecurizate, cat si pe ajutorul oferit de spionajul tarilor aliate. Situatia este cu atat mai surprinzatoare cu cat Rusia este considerata una dintre cele mai avansate tari din lume cand vine vorba de spionaj, incluzand aici comunicatii militare secrete, de inalta tehnologie.
Comunicatii (ne)securizate
Pentru presedintele rus Vladimir Putin, un fost ofiter KGB, comunicatiile securizate ale armatei ruse au reprezentat mereu un motiv de interes si un domeniu in care a investit sume importante. Cu toate acestea, reputatia Rusiei a primit o lovitura majora datorita modului in care armata a gestionat comunicatiile in Ucraina, a relatat NPR.
Expertii au afirmat ca, atunci cand Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, multi se asteptau ca Moscova sa elimine retelele de comunicatii ucrainene. Dar sistemele ucrainene, atat pentru civili, cat si cele militare, continua sa functioneze la mai bine de doua luni de la inceputul ofensivei trupelor lui Putin. Intre timp, Ucraina a interceptat in mod regulat comunicatiile militare ale rusilor.
De exemplu, serviciile de informatii militare ale Ucrainei au difuzat recent pe retelele de socializare un clip audio, despre care au sustinut ca surprind doi militari rusi vorbind despre uciderea prizonierilor de razboi ucraineni.
„Pastreaza-i pe cei mai inalti in grad dintre ei, iar restul sa plece pentru totdeauna. Lasa-i sa dispara pentru totdeauna, la naiba, ca sa nu-i mai vada nimeni, niciodata, nici macar rudele,” spune in limba rusa una dintre vocile din inregistrare. (NPR a precizat ca nu poate confirma autenticitatea si nu exista nicio indicatie ca rusii si-au pus in aplicare declaratiile amenintatoare).
Pe 1 aprilie, mai multe publicatii au relatat despre comunicatii audio interceptate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) in care se vorbeste despre trei tanchisti rusi care ar fi violat o fata de 16 ani.
La 12 martie, SSU a anuntat ca a interceptat convorbiri telefonice care ar dovedi faptul ca soldatii rusi de langa Harkov au primit ordin sa impuste civili, inclusiv copii, conform cotidianului The Kyiv Independent. (detalii aici)
Acestea si multe alte exemple ii fac pe experti sa afirme ca fluxul audio continuu prezentat de guvernul si armata ucraineana indica capacitatea sustinuta a Ucrainei de a intercepta comunicatiile militare rusesti.
Desi divulgarile publice sunt limitate, analistii militari spun ca ucrainenii intercepteaza cu siguranta apeluri suplimentare care ofera informatii importante pe campul de lupta, dar care nu sunt impartasite in mod public.
Cum sunt facute interceptarile
Specialistii afirma ca interceptarea convorbirilor militarilor rusi se intampla probabil in mai multe moduri.
* Neglijenta crasa. Expertii cred ca explicatia cea mai la indemana este aceea ca unii dintre militarii rusi au fost pur si simplu neglijenti in comunicatiile lor. Rusii si-au adus propriile telefoane mobile in Ucraina. Cand ucrainenii si-au dat seama de acest lucru, ei au blocat numerele de telefon rusesti din reteaua ucraineana – asa ca telefoanele rusesti au incetat sa functioneze.
* Comunicatii nesecurizate. Trupele rusesti se bazeaza deseori pe dispozitive de comunicare nesecurizate, inclusiv smartphone-uri si statii radio push-to-talk, usor de interceptat de catre serviciile de spionaj.
* Folosirea telefoanelor ucrainienilor. Dupa ce aparatele lor celulare au fost blocate de la accesarea retelelor mobile din Ucraina, trupele ruse au inceput sa confiste telefoane mobile de la civili ucraineni, potrivit Serviciului de Stat pentru Comunicatii Speciale si Protectie a Informatiilor din Ucraina. „Facem apel la ucrainenii carora le-au fost luate telefoanele mobile de catre reprezentantii trupelor inamice si le cerem sa informeze operatorul cat mai curand posibil,” a precizat agentia ucraineana intr-un comunicat.
Civilii ucraineni s-au conformat, iar acest lucru a permis guvernului ucrainean sa stie ce telefoane au fost furate de rusi. Aparatele au devenit efectiv dispozitive de ascultare pentru ucraineni, care au interceptat convorbirile dintre soldati.
Dmitri Alperovitch, un expert in domeniul cibernetic care conduce Silverado Policy Accelerator, spune ca aceasta este doar o modalitate prin care ucrainenii folosesc comunicatiile rusesti. Rezultatul general, a precizat expertul, a fost un avantaj imens pentru ucraineni in domeniul informatiilor.
„Apelurile telefonice interceptate sunt de nepretuit pentru a intelege ceea ce gandesc rusii, starea moralului lor”, a adaugat Alperovitch. „A existat de exemplu o convorbire interceptata in care un ofiter rus spunea ca jumatate dintre trupele lui au degeraturi la picioare, ca nu au sobe fierbinti pentru a-si incalzi mancarea. Dorm in transee”.
Raspunsul rusilor
Experti s-au declarat intrigati de mai multe lucruri cand vine vorba de comunicatiile rusilor. In primul rand, specialistii sunt surprinsi de faptul ca, desi ucrainienii au interceptat convorbirile rusilor inca de la inceputul razboiului, acestia din urma nu par sa reuseasca sa impiedice acest lucru. Faptul este considerat „un adevarat mister” mai ales ca Rusia are o istorie lunga de informatii si comunicatii militare puternice.
Specialistii afirma ca rusii au un sistem radio modern si sigur pentru armata. In plus, serviciile ruse de informatii sunt extrem de active in Ucraina de ani de zile. Cu toate acestea, Rusia a irosit pana acum aceste avantaje, potrivit analistilor militari.
In al doilea rand, analistii spun ca, in mod inexplicabil, Rusia a folosit in multe cazuri comunicatii radio obisnuite, necriptate, care au fost usor de interceptat de spionajul ucrainean si de alte servicii de informatii. De exemplu, serviciul de informatii externe al Germaniei, BND, a sustinut la inceputul lunii aprilie ca a interceptat comunicatii radio in care soldatii rusi au recunoscut ca au ucis civili la Bucea.
In doua conversatii separate, soldatii rusi au descris modul in care interogheaza soldati si civili si apoi ii impusca, potrivit unui oficial din cadrul serviciilor de informatii care a vorbit sub protectia anonimatului din cauza caracterului sensibil al subiectului.
Traficul radio interceptat de BND sugereaza ca membrii Grupului Wagner, unitatea militara privata cu legaturi stranse cu presedintele Putin si aliatii sai, au jucat un rol in atacurile asupra civililor. O alta persoana informata cu privire la acest dosar a declarat ca implicarea apartine fie Grupului Wagner, fie unui alt contractor privat.
De asemenea, expertii vorbesc de faptul ca nu este clar de ce Rusia nu a distrus pur si simplu retelele de comunicatii ucrainene. In opinia acestora, Rusia se astepta la o preluare rapida si usoara a Ucrainei, iar diverse relatari sugerau ca Moscova ar fi dorit sa mentina sistemul telefonic, caile ferate, reteaua electrica si alte infrastructuri ucrainiene la locul lor, astfel incat acestea sa poata fi folosite de fortele ruse.
De asemenea, cu siguranta ca Rusia foloseste si comunicatiile ucrainene si ar dori sa continue aceste operatiuni.
Oricare ar fi insa motivele reale, sistemele de telefonie si internet ale Ucrainei functioneaza in prezent in majoritatea locurilor, spre deosebire de ceea ce era prezis inainte de razboi – si anume ca ele vor reprezenta una din tintele initiale ale bombardamentelor rusilor.
Ajutorul aliat
Un rol cheie in interceptarile realizate de serviciile de informatii din Ucraina il joaca si partenerii lor occidentali. Ucrainenii primesc ajutor semnificativ din partea Statelor Unite si a altor tari NATO, potrivit oficialilor americani.
Majoritatea acestei asistente ramane secreta, dar unele actiuni sunt usor vizibile pe retelele de socializare. „Daca va uitati acum la radarele aeriene, aproape constant, veti vedea avioane ale Fortelor Aeriene ale Statelor Unite care zboara langa granita cu Ucraina, colectand informatii,” a declarat Dmitri Alperovitch.
Avioanele americane nu intra in spatiul aerian ucrainean, ci se afla in apropiere, deasupra Poloniei, Romaniei si in alte parti din regiune. „Sunt sigur ca colecteaza comunicatii radio si alte forme de informatii pe care apoi le transmit ucrainenilor, informatii care sunt nepretuite in desfasurarea luptelor,” a spus Alperovitch.
De exemplu, NBC News a relatat ca dupa ce Rusia a inceput invadarea Ucrainei, SUA au oferit fortelor ucrainene informatii detaliate despre cand si unde trebuiau sa loveasca rachetele si bombele rusesti, ceea ce a determinat Ucraina sa-si mute dispozitivele de apararea aeriana si aeronavele. Potrivit unor fosti si actuali oficiali americani, acest schimb de informatii aproape in timp real – multe dintre ele colectate din traficul audio al rusilor – a facut posibil ca Ucraina sa doboare un avion de transport al Rusiei care transporta sute de trupe in primele zile ale razboiului, lucru care a ajutat la respingerea unui atac rusesc asupra unui aeroport cheie de langa Kiev.
Referindu-se la schimbul de informatii dintre ucrainieni si aliatii occidentali, expertii au afirmat ca el nu este nou. Rusia a lansat un atac cibernetic major in Ucraina in 2015, distrugand parti din reteaua electrica a tarii vecine, iar apoi Moscova a intervenit electronic in alegerile prezidentiale din SUA din 2016.
Aceste actiuni rusesti au determinat Statele Unite si Ucraina sa colaboreze pentru a contracara actiunile cibernetice rusesti.
Directorul National Security Agency (NSA), generalul Paul Nakasone, a recunoscut acest lucru in timpul unei audieri in fata Comisiei de Informatii a Senatului desfasurata pe 10 martie, cand a vorbit despre cooperarea SUA cu Ucraina, la doar cateva saptamani dupa inceperea razboiului. „Informatiile pe care le impartasim sunt exacte. Sunt relevante si se poate actiona pe baza lor,” a spus Nakasone.
Directorul Central Intelligence Agency (CIA), William Burns, a oferit o evaluare similara intr-un discurs public la inceputul acestei luni. „Ne-am angajat in egala masura sa impartasim rapid si eficient informatii cu partenerii nostri ucraineni pe tot parcursul luptelor si cu cateva luni inainte,” a spus Burns.
De exemplu, CIA dedica resurse semnificative pentru culegerea de informatii cu scopul de a-l proteja pe presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care rusii vor sa-l omoare. Agentia se consulta cu ucrainenii cu privire la „cum ar fi cel mai bine sa-l mute, asigurandu-se ca el nu se afla in acelasi loc cu intregul sau lant de comanda, lucruri de genul acesta,” a spus un oficial american pentru NBC News.
„As spune ca locul in care ne aflam – legat de schimbul de informatii – este revolutionar in ceea ce priveste ceea ce am reusit sa facem,” a declarat si generalul locotenentul Scott Berrier, directorul Defense Intelligence Agency (DIA).
William Burns a declarat luna trecuta Congresului ca, atunci cand s-a intalnit cu Zelenski la Kiev, in ianuarie, „i-am impartasit informatiile pe care le aveam la acea vreme despre unele dintre cele mai grafice si mai ingrijoratoare detalii ale planificarii rusesti legate de Kiev si de atunci am continuat sa facem asta in fiecare zi.”
Acest lucru i-a facut pe experti sa sustina ca actiunile cibernetice lansate de Moscova impotriva SUA si Ucrainei in urma cu cativa ani au contribuit la crearea unui parteneriat care acum este folosit foarte agresiv pentru a submina razboiul pe care Rusia l-a declansat in Ucraina. Interceptarea relativ usoara a comunicatiilor militare rusesti de catre spionajul ucrainean este parte a acestor operatiuni purtate de autoritatile de la Kiev si de partenerii lor occidentali.


