In urma cu 90 de ani, regimul sovietic al lui Iosif Stalin a provocat o foamete devastatoare in Ucraina, omorand 3,9 milioane de oameni in ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Holodomor” sau genocidul prin infometare. Acum, Vladimir Putin, a carui invazie s-a blocat, incearca din nou sa infometeze Ucraina pentru a o ingenunchea, relateaza Politico.

Trupele rusesti au devastat terenurile agricole, distrugand echipamentele agricole si plantand mine in solul unde ar trebui sa creasca culturile. Rutele traditionale de aprovizionare ale Ucrainei au fost distruse, porturile sale fiind acum sub controlul Rusiei. In orasul asediat Mariupol, unde 170.000 de oameni se lupta sa supravietuiasca, mancarea se epuizeaza, iar convoaiele cu ajutor umanitar nu sunt lasate sa treaca.

„Singura interpretare este ca rusii vor sa creeze foamete si sa se foloseasca de ea ca metoda de agresiune”, a spus comisarul UE pentru agricultura, Janusz Wojciechowski, pe 23 martie.

„Este o metoda similara celei folosite in anii 1930 de catre regimul sovietic impotriva poporului ucrainean”, a adaugat el.

Incercarea de distrugere a sectorului alimentar si agricol din Ucraina, renumita pentru „pamantul negru” fertil, a declansat o lupta disperata a agentiilor umanitare pentru a livra provizii si a salva vieti. Este, de asemenea, o amenintare pe termen lung pentru pietele europene si pentru intreaga lume. Unele dintre cele mai sarace tari din Africa si Orientul Mijlociu se confrunta cu propriile lor potentiale crize de foamete in lunile si anii urmatori, daca importurile vitale din Ucraina se epuizeaza.

Aprilie este de obicei luna cand fermierii foarte productivi ai Ucrainei incep sa semene porumbul si floarea soarelui, pe care le vor recolta vara. Dar sansele lor de succes in sezonul agricol de primavara sunt grav periclitate de lipsa critica de materiale agricole cheie, de la combustibil si ingrasaminte pana la seminte. Exista, de asemenea, o criza tot mai mare de muncitori, deoarece un numar mare de fermieri s-au alaturat armatei.

Ucraina face apel la Europa pentru ajutor. Intr-o scrisoare din 24 martie, Roman Lescenko, ministrul agriculturii al Ucrainei la acea vreme, a cerut UE „de urgenta” miliarde de seminte de varza, sfecla rosie, morcovi si rosii, ca parte a unui pachet de ajutor umanitar. Scrisoarea arata amploarea penuriei cu care se confrunta poporul ucrainean si solicita 210 de milioane de seminte de castraveti, 400 de milioane de seminte de varza si 50 de miliarde de seminte de ceapa.

Rusia, a scris Lescenko, incearca sa creeze foamete in masa, asa cum a facut Stalin in anii 1930.

„Multe tari si companii internationale si-au unit fortele pentru a furniza Ucrainei hrana si pentru a preveni foametea in Ucraina, pe care pentru a doua oara Rusia incearca sa o provoace”, a scris el.

Agentiile de ajutor umanitar si oficialii UE fac eforturi pentru a livra provizii. UE s-a angajat sa finanteze eforturile poloneze de a furniza 50.000 de tone de motorina pe saptamana fermierilor ucraineni.

Programul Alimentar Mondial a livrat provizii de hrana oraselor Harkov si Sumi, potrivit unei actualizari publicate marti de agentia ONU. Creste distributia de paine in Harkov si in alte orase si a pozitionat aproape 40.000 de tone metrice de alimente in zone cheie din Ucraina, cum ar fi Nipru, precum si in tarile invecinate.

Insa niciun convoi umanitar nu a ajuns inca in orasul asediat Mariupol, unde hrana se epuizeaza.

„Sa ajungem la cei 40 de milioane de oameni din Ucraina este preocuparea noastra cea mai mare. Daca nu ajungem la ei, evident ca mor de foame,” a spus directorul executiv al PAM, David Beasley.

Dar livrarile de ajutoare nu vor fi suficiente. Dmitro Los, seful unei asociatii comerciale si, de asemenea, consilier al celei mai mari companii alimentare din Ucraina, MHP, a spus: „Daca cineva crede ca poate rezolva aceasta problema prin transport umanitar in Ucraina, le spun ca este pur si simplu imposibil”.

El cere UE imprumuturi fara dobanda pentru a mentine pe linia de plutire 40 dintre cele mai mari companii agroalimentare din Ucraina.

Potrivit guvernului ucrainean, cantitatea de teren care va fi plantata in aceasta primavara ar putea fi redusa cu mai mult de jumatate, de la 15 milioane de hectare la aproximativ 6 milioane. Compania de consultanta agricola APK-Inform a estimat ca suprafata totala plantata ar putea scadea cu 35% fata de 2021. Trupele ruse au intrerupt si aprovizionarea cu hrana pentru animale, ceea ce a dus la moartea a 3 milioane de pui in regiunea Herson.

Capacitatea Ucrainei de a produce alimente in acest an va fi vitala pentru a asigura mancare pentru ucraineni, dar va avea si un impact asupra securitatii alimentare globale. Exporturile de produse agroalimentare aproape s-au oprit prin porturile din Marea Neagra, ruta prin care majoritatea marfurilor parasesc tara.

Doar 15% din cantitatile care erau transportate inainte de invazie pot ajunge pe sosele sau pe calea ferata catre vest, spune Roman Slaston, directorul general al Clubului Agribusiness din Ucraina. UE este „gata” sa creeze culoare verzi pentru a le permite exportatorilor ucraineni acces la Marea Baltica prin Polonia, a spus saptamana aceasta seful UE Wojciechowski, dar planurile sunt inca neclare.

Exista motive sa credem ca Ucraina poate evita un nou Holodomor. Armata Ucrainei a ripostat dur impotriva fortelor ruse, iar sectorul sau agricol face acelasi lucru.

Ucraina si-a creat stocuri strategice de alimente, inclusiv grau pentru un an. Deoarece exporta atat de multa hrana, produce mai mult decat consuma pe plan intern. In ciuda razboiului, semanaturile de primavara au inceput in 20 de regiuni din Ucraina.

Cu toate acestea, nimic nu este sigur. Nu se stie daca stocurile vor supravietui si daca culturile vor fi recoltate, in conditiile in care razboiul se prelungeste. De asemenea, angajatii straini se confrunta cu riscuri uriase.

Cea mai mare problema pentru productia de alimente a Ucrainei poate fi pe termen mai lung. Probabil ca va dura cativa ani pentru ca sectorul agricol al tarii sa-si revina dupa invazie, mai ales daca capacitatea sa de a face comert ramane compromisa.

Sursa: