Ucraina crede ca singurul mod in care presedintele rus Vladimir Putin va da inapoi este o amenintare serioasa la adresa puterii economice date de combustibili fosili. Putin crede ca Europa si SUA sunt prea slabe pentru a face acest lucru, dar sunt voci care cred ca exista o cale de a lasa Moscova fara veniturile din petrol si gaze, arata o analiza The Guardian.
Aliatii presedintelui ucrainean Voldimir Zelenski cred ca Vladimir Putin va accepta un compromis cu privire la viitoarea neutralitate a Ucrainei doar daca se confrunta cu o amenintare credibila la adresa puterii sale economice, prin excluderea rapida si permanenta a exporturilor de petrol si gaze ale Rusiei de pe pietele europene. Guvernul rus obtine 40% din veniturile bugetare din exporturile de energie.
Insa Ucraina intampina rezistenta din partea Germaniei, care insista ca economia sa ar intra in recesiune daca ar pierde brusc accesul la gaz si petrol rusesc.
Intr-un interviu care reflecta presiunea morala sub care se afla Germania, ministrul Economiei, Robert Habeck, a recunoscut ca Europa a alimentat in trecut Ucraina cu promisiuni false, dar a spus ca Germania nu isi poate permite „pierderea a sute de mii de locuri de munca” rezultate dintr-un embargo energetic total. El a spus ca, in cel mai bun caz, Germania ar putea renunta la carbunele rusesc pana in toamna si la petrol pana la sfarsitul anului, dar nu ar putea stabili o data pentru incetarea dependentei Germaniei de gazele naturale din Rusia.
In schimb, aliatii lui Zelenski si fac apel la Marea Britanie si SUA sa foloseasca G7 pentru a incerca sa-l convinga pe cancelarul german, Olaf Scholz, sa semneze un calendar pentru a pune capat dependentei de energia rusa.
Scholz si Emmanuel Macron, presedintele francez, au discutat din nou cu Putin in weekend. Negociatorul-sef al lui Zelenski, Mihailo Podoliak, a declarat ca discutiile dintre Ucraina si Rusia sunt acum practic continue si au trecut de stadiul ultimatumurilor comerciale. Dar francezii sunt mai putin optimisti.
„Suntem in fata unui zid. Ce e mai rau abia urmeaza. Acest razboi va fi lung”, a spus Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe.
Zelenski este dispus sa apeleze la unul dintre predecesorii lui Scholz, Gerhard Schroder, pentru a actiona ca mediator cu Putin. Fostul cancelar a acceptat rolul, posibil pentru a-si salva reputatia, si ar fi avut discutii cu Putin saptamana trecuta.
SUA si Marea Britanie cred ca sanctiunile trebuie sa continue si sa fie intensificate pana cand ceea ce purtatorul de cuvant al lui Putin, Dmitri Peskov, a numit „razboi economicc ” devine atat de dur, incat Putin sa fie abandonat de aliatii sai.
Dar la opozitia Germaniei, UE nu a inclus un embargo total asupra energiei rusesti.
Andrei Koboliev, fostul sef al companiei energetice ucrainene Naftogaz, care acum cere sanctiuni cuprinzatoare pentru energia ruseasca in numele lui Zelenski, considera ca precautia germana este frustranta.
„Pana cand liderii europeni nu vor intelege ca Putin ii considera victime slabe in strategia sa geopolitica, presedintele rus va continua sa mearga inainte. De aceea, singura modalitate de a dovedi ca Putin greseste este aplicarea unui embargo energetic la scara larga. Europa trebuie sa joace un joc diferit si sa spuna: „stim ca ne putem descurca fara Rusia”. Trebuie sa spuna: „suntem economii mari si, cu un mix energetic diferit, putem face fata pentru ca pentru noi este o chestiune de principiu”. Trebuie sa spuna: „terminam cu asta chiar acum si voi, rusii, veti pierde piata noastra pentru totdeauna”. Aceasta reprezinta o amenintare existentiala pentru Rusia”, a spus Koboliev.
Koboliev a negociat cu Putin si baronii rusi ai energiei si insista ca le cunoaste mentalitatea. El crede ca presedintele rus se va confrunta cu mania lor si a serviciului de securitate FSB, daca considera ca Putin a calculat gresit nu numai rezistenta ucraineana, ci si disponibilitatea Occidentului de a face sacrificii pentru a se elibera de dependenta de energia rusa.
De asemenea, ar da peste cap toate ipotezele elitei energetice ruse din jurul lui Putin, precum Igor Sechin, seful Rosneft. Sechin, ca si Putin, este extrem de conservator in probleme precum schimbarile climatice. El ramane convins ca consumul absolut de petrol va creste cu 10% pana in 2040 si cu 20% in Asia. Koboliev spune ca ar fi un soc total pentru Sechin daca cea mai profitabila piata a sa ar disparea peste noapte: „Vaca lor de muls ar fi ucisa”.
Pana acum, doar SUA au spus ca vor pune capat importurilor de petrol din Rusia, dar din moment ce SUA au importat in medie doar 209.000 de barili de titei pe zi si 500.000 de barili de alte produse petroliere din Rusia in 2021, nu este un sacrificiu mare. Marea Britanie a anuntat ca se va alatura embargoului pana la sfarsitul anului.
Dar Scholz s-a impotrivit unei decizii similare.
„In acest moment, aprovizionarea Europei cu energie pentru generarea de caldura, mobilitate, alimentare cu energie si industrie nu poate fi asigurata in niciun alt mod. Prin urmare, este de o importanta esentiala pentru furnizarea de servicii publice si pentru viata de zi cu zi a cetatenilor nostri”, a spus el saptamana trecuta.
Annalena Baerbock, ministrul german Externe, a spus acelasi lucru.
„Daca ajungem intr-o situatie in care asistentele si profesorii nu vin la munca, in care nu avem curent electric timp de cateva zile, Putin va castiga o parte din batalie, pentru ca va scufunda alte tari in haos”, a spus ea.
Petrolul reprezinta 32% din consumul german de energie, iar o treime din acesta provine din Rusia.
Cu toate acestea, petrolul este esential pentru masina de razboi a lui Putin. Thane Gustafson, cronicarul sectorului energetic al Rusiei, subliniaza in ultima sa carte, Klimat, ca in 2019, ultimul an pre-pandemic, veniturile din petrol – in valoare de 188 de miliarde de dolari – au reprezentat 44% din exporturile rusesti, iar gazele doar 12%. Hidrocarburile genereaza 56% din veniturile din export ale Rusiei si 39% din bugetul federal.
Koboliev este convins ca, daca UE ar interzice petrolul rusesc, ar putea fi gasite alte surse de aprovizionare.
„Exista un proverb rusesc: un loc sacru nu este niciodata gol pentru mult timp”, a spus el.


