Anonymous a publicat duminica o lista a soldatilor rusi care lupta in Ucraina. Ar fi vorba despre datele personale ale celor 120.000 de soldati rusi trimisi pe frontul din Ucraina de Vladimir Putin in asa-zisa ”operatiune militara speciala”. In ultimele zile au inceput sa apara tot mai multe dovezi ale executiilor comise de trupele rusesti in randul civililor, fiind vorba inclusiv de copii, batrani si femei.
Organizatia spune ca toti trebuie sa fie judecati pentru crime de razboi.
”Toti soldatii care au participat la invadarea Ucrainei ar trebui sa fie judecati de un tribunal pentru crime de razboi”.
In jur de 18.000 de soldati rusi au fost ucisi de la declansarea razboiului de catre Vladimir Putin, potrivit ultimului bilant publicat duminica de Armata Ucrainei.
Trupele ucrainene au preluat controlul integral asupra regiunii Kiev, insa presedintele Volodimir Zelenski avertizeaza ca rusii vor sa cucereasca zona de est si sud. Dupa retragerea rusilor, apar tot mai multe dovezi ale masacrului si executiilor comise de soldatii rusi care ar fi ucis copii, batrani, barbati si femei.


