La Slavutici, mic oras ucrainean unde locuiesc angajatii centralei nucleare de la Cernobil, circa 50 de persoane - barbati, femei si copii - au iesit duminica sa protesteze. "Ucraina nu are nevoie de un al doilea Cernobil", "Salvati-ne rudele!", scandau ei. Pentru ca, dupa ce situl nuclear a fost preluat de armata rusa, pe 24 februarie, chiar in primele momente de razboi, in jur de o suta de tehnicieni, care ar fi trebuit sa-si incheie serviciul noaptea, nu au fost autorizati sa se intoarca acasa, relateaza miercuri AFP.
Tura de zi nu a putut sa-i inlocuiasca pe cei tinuti ostatici in munca de la centrala, potrivit marturiilor unor rude, facute sub acoperirea anonimatului pentru agentia de presa franceza.
Astfel, in conditii sanitare degradate, captivii de la Cernobil incearca de trei saptamani sa asigure mentenanta sitului, acum inactiv, care a cunoscut pe 26 aprilie 1986 cea mai grava catastrofa nucleara din istoria omenirii. Sa asigure mentenanta, inconjurati de arme si militari rusi, povestesc apropiati al lor, scrie Agerpres.
"Baietii nostri nu sunt doar ostatici, ci prizonieri ai unui lagar de concentrare rus", a denuntat o femeie cu fata grava in timpul manifestatiei de la Slavutici, filmata de o televiziune locala.
Anturajul lor povesteste nu doar despre viata lor zilnica, ci si despre riscurile pe care aceasta situatie le comporta pentru o centrala cu o securitate, potrivit loc, puternic compromisa.
"Fizic si moral, ei sunt extenuati", spune sotia unui tehnician. "Ei se gandesc ca nimeni nu se mai intereseaza de ei, nici guvernul rus, nici guvernul ucrainean", a adaugat ea.
Ei primesc cate doua mese pe zi, compuse din "portii mici, prost gatite", "pot face dus, insa fara sapun si fara sampon", nu au acces la niciun medicament si dorm "pe jos, sub birouri sau pe scaune".
Intr-un comunicat emis marti, directorul general al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), Rafael Grossi, si-a exprimat ingrijorarea pentru acesti angajati care traiesc "intr-un stres enorm si fara odihna necesara", ceea ce "pune in pericol", potrivit AIEA, unul dintre "pilonii" securitatii nucleare, acela ca personalul "sa poata lua decizii fara presiune indusa".
Cu atat mai mult cu cat angajatii simt ca sunt "in prima linie daca se produce un accident", o eventualitate deloc de neglijat, in conditiile in care liniile care aprovizioneaza Cernobilul cu electricitate au fost taiate timp de mai multe zile saptamana trecuta, a explicat o inginera de la Cernobil pentru AFP.
Potrivit acesteia, piscina de stocare a deseurilor nucleare este "in supracapacitate de 40%" si toate "bazinele de siguranta sunt pline", ceea ce "contravine regulilor de securitate nucleara" internationale in caz de accident, si-a exprimat ea profunda ingrijorare.
Insa, pe 9 martie, AIEA a dat asigurari ca, data fiind perioada care s-a scurs dupa accidentul din 1986, "incarcatura termica a piscinei si volumul de apa de racire sunt suficiente pentru a asigura o evacuare eficienta a caldurii fara electricitate".
Reactorul numarul 4 al centralei de la Cernobil a explodat in 1986, cauzand cea mai grava catastrofa nucleara civila din istorie. In prezent reactorul este acoperit cu un sarcofag dublu, unul construit de sovietici si deja avariat, altul, mai modern, inaugurat in 2019.
Celelalte trei reactoare ale centralei au fost inchise progresiv dupa catastrofa, ultimul in anul 2000.
Insa un sistem de alimentare cu energie electrica este in continuare necesar pentru a raci cele 20.000 de ansambluri de combustibil stocati in piscina sitului.


